Consiliul Județean Cluj a sprijinit Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București în derularea la nivelul județului Cluj, în perioada 6-31 martie a.c., a unei campanii de screening pentru depistarea tuberculozei.
Desfășurată în cadrul proiectului cu finanțare europeană POCU „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, activitatea a presupus deplasarea caravanei mobile, dotată cu aparatură modernă de radiologie, în opt comune clujene: Iara, Florești, Gilău, Aghireșu, Baciu, Cojocna, Apahida și Buza.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate pe parcursul a 20 de zile, au fost investigate 1217 persoane.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Implicarea funcționarilor noștri din cadrul departamentului de relații publice, alături de primării, a făcut ca informațiile să ajungă la un număr mare de potențiali beneficiari, ceea ce s-a tradus și într-un număr record de investigații realizate. De altfel, raportat la caracteristicile tehnice ale caravanei și la personalul de specialitate disponibil, cifrele sunt chiar impresionante, rezultând o medie de 61 de persoane investigate zilnic.”
În ceea ce privește sprijinul forului administrativ județean, acesta a constat, în principal, în susținerea demersurilor administrative și gestionarea relației cu autoritățile locale, derularea activităților de informare și conștientizare a populației, în special a celei vulnerabile, atât prin deplasarea în teren, din ușă în ușă, cât și în mediul online precum și în asistarea cetățenilor, la fața locului, în completarea documentelor necesare.