La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 04.00, polițiștii au intervenit pe raza localității Florești, unde se afla în desfășurare un eveniment privat.

Forțele de ordine au întrerupt evenimentul, iar 8 persoane au fost sancționate contravențional conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare totală de 35.000 de lei.

Totodată, un tânăr de 27 de ani, din orașul Năsăud, care se afla la respectivul eveniment privat a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, după ce ar fi agresat fizic un polițist aflat la acea locație.

​Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj Napoca, care a dispus punerea în miscare a acțiunii penale față de acesta.

În urma cercetărilor efectuate de către procuror, instanța a fost sesizată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă, astfel încât s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile .

În perioada 22-24 octombrie, a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au continuat activitățile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind combatarea răspândirii virusului Covid-19.

Acțiunile derulate în colaborare cu jandarmii clujeni și polițiști locali au fost desfășurate în zonele aglomerate, în mijloacere de transport în comun și stațiile acestora, societăți comerciale și târgul auto.

Având un puternic caracter preventiv, în cadrul activităților, forțele de ordine au informat comunitatea asupra riscului de îmbolnăvire cu virusul Covid-19 și a importanței respectării măsurilor de protecție individuală.

În perioada menționată, au fost legitimate peste 200 de persoane, fiind totodată verificate 43 de mijloace de transport în comun.

Urmare a nerespectării normelor în vigoare, pentru abaterile la Legea 55/2020, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale.

 

Exemplu: