Victor Chirtoș, fostul șef al Poliției Rutiere Gherla, a murit în mod fulgerător, fiind găsit în extravilanul localităţii Fundătura, comuna Iclod. 

La data de 9 februarie, în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi de către o femeie de 32 de ani din Gherla, cu privire la faptul că tatăl său, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din municipiul Gherla, nu a mai putut fi contactat din data de 5 februarie. 

La data de 10 februarie, în jurul orei 10.30, în urma activităţilor de căutare desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Gherla, a fost identificat trupul neînsuflețit al bărbatului de 63 de ani, în extravilanul localităţii Fundătura, comuna Iclod.

În cauză nu există suspiciuni cu privire la decesul bărbatului, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, scrie gherlainfo.ro.

Victor Chirtoș a fost absolvent al Facultății de drept la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și al Facultății de Comandă şi Stat Major – Conducere logistică la Academia de Înalte Studii Militare.