O tulburătoare poveste de viaţă ne semnalează d-na Monica Buzaşi, din municipiul Dej, fost lider sindical şi actualmente preşedintele unei asociaţii umanitare – femeie celebră pentru actele de-a dreptul nebuneşti de ajutorare a nevoiaşilor, „colecţia” de tumori de pe trup dar şi pentru vindecările sale miraculoase.
Ne povesteşte că la Pintic, într-o casă lipsită de curent electric şi sursă de apă, trăieşte badea Darie, „om al lui Dumnezeu” de 83 de ani, care şi-a donat casa, animalele si mare parte din agoniseală unei mănăstiri, în schimbul promisiunii că va fi îngrijit până la moarte. Călugării l-au uitat, nu şi d-na Buzaşi, care, aflând de el l-a găsit, în postura unui adevărat Iov biblic – şezând în întuneric, flămând, desculţ şi având o rană cu metastaze.
Monica Buzaşi „mama răniţilor” din zona Dejului
La cei 51 de ani ai săi, d-na Monica Buzaşi este un personaj cu totul remarcabil, care de-a lungul anilor s-a distins, în special, prin acţiuni de caritate ieşite din comun, dedicate unor persoane bolnave sau cu grele lipsuri materiale. Fost lider sindical la Nokia- Jucu, extrem de tenace, al filialei Cluj a Cartelului „Alfa”, a fost înlăturată discret din sistem.
Nu şi-a abandonat menirea şi acum aceasta ocupă funcţia de preşedinte al Asociaţiei Filantropice „Horea Mânzat” din Dej, înfiinţată de urmaşii unui renumit şi regretat pediatru şcolar al municipului. Iar pentru că şi-a risipit, nu glumă, energiile, efectele slabei imunităţi a organismului său nu au întârziat să apară: o tumoare benignă pe creier, una la un rinichi şi alta la o vertebră. Din toate bolile a ieşit, miraculos, vindecată – prin operaţie sau radioterapie – de parcă bunul Dumnezeu ar fi vrut dinadins să-şi continue faptele de întrajutorare.
Aşa că d-na Buzaşi persistă în acţiuni caritabile, petrecându-şi zilele căutând surse de fonduri, alimente sau articole de îmbrăcăminte – necesare persoanelor bolnave sau vulnerabile. Deunăzi, aceasta m-a căutat pentru a-mi semnala un caz, aproape incredibil, al unui bărbat în vârstă de 83 de ani dintr-un cartier al Dejului, Pintic, uitat de lume şi autorităţi, despre a cărui supravieţuire, cei ce l-au văzut, spun că reprezintă un adevărat miracol. Îmi mărturiseşte d-na Buzaşi:
„Totul a pornit de la postarea pe Facebook, a unui cetăţean, care a relatat întâlnirea cu badea Darie ca pe una avută cu un Yeti – bătrânul locuind izolat de comunitate, într-o casă semi dărăpănată. Iar bătrânul i-a răspuns, simplu: „Aici stau”. Şi l-a invitat în gospodărie, unde omul s-a crucit de ce a văzut. Şi atunci, după acea postare a vecinului, am intrat eu în rol, intuind că bietul bătrân are nevoie urgentă de ajutor, mai ales că avea şi o rană purulentă la nas. Astfel, pregătită cu alimente şi alte lucruri de strictă necesitate, m-am prezentat, alaltăieri, la bojdeuca lui. Din nefericire partea dreapta a nasului său e în metastaze, şi – la vederea, de către medici a fotografiilor făcute de mine – aceştia au decretat că doar o minune îl mai poate salva pe bătrân”.
„Un om de un excepţional bun simţ”
Explică mai departe ce a găsit, acolo: „Înăuntru, deşi nu era neapărat multă murdărie, geamul camerei era, efectiv, acoperit de fumul sobei, iar pe jos bietul om nu avea nici măcar vreun covor sau rogojină, fiindcă podeaua era din pământ bătătorit. L-am întrebat apoi câteva lucruri referitoare la persoana sa, iar badea Darie mi-a răspuns cu aceeaşi simplitate: „De muncit, de toate am făcut”. A adăugat însă că, din păcate, nu beneficiază de vreo pensie sau ajutor de la stat.
Mi-a mai mărturisit că n-a fost însurat niciodată şi, de asemenea, mulţi ani a fost ajutat din punct de vedere material de către fratele lui, un om cu stare. Însă, până la urmă şi pe el l-a pierdut, prin decesul acestuia. Astfel, ştiindu-se în zonă că a ajuns lipsit de orice ajutor sau subvenţie, a fost vizitat de nişte călugări de la o mănăstire învecinată. Aceştia i-au vorbit frumos şi i-au promis că-l vor îngriji până la moarte, totul în schimbul casei părinteşti, a grădinii de lângă casă şi a animalelor pe care le deţine. Iar când l-am întrebat câte au fost la număr, a dat din mână, a lehamite zicând că nu mai are nicio importanţă, fiindcă şi aşa călugării au uitat de el…
” D-na Buzaşi îmi spune apoi că bietul om nici apă curentă nu deţine: uneori îşi ia apă dintr-o fântână aflată în vecini, însă majoritatea timpului colectează apa de ploaie, în roţi despicate de tractor, pe care apoi o depozitează în pet-urile aflate, cu zecile, în faţa casei sale. De asemenea afirmă că l-a găsit într-o stare jalnică şi din punct de vedere fizic: nespălat, cu aceleaşi haine pe el de ani de zile şi, mai ales, cu un neg de pe nas, purulent, după ce şi l-a rupt, din greşeală.
„Deşi suferă de un uşor retard psihic, e un om dotat cu un excepţional bun simţ, a vrut să ne plătească alimentele şi obiectele pe care i le-am adus, din bruma lui de economii. Normal că n-am acceptat. Apoi l-am curățat cu betadină și i-am pansat rana cu bedeocin pudră. Cert e că mâine voi mai face un pas: mă voi prezenta la Primărie, ca să i se rezolve cumva un ajutor medical, fiindcă badea Darie îşi şterge permanent rana cu o cârpă murdară – şi-n plus are nevoie şi de ajutor social.”
Se opreşte o clipă din povestire şi pufneşte în râs: „Când l-am întrebat ce număr poartă la pantofi, ca să-i procurăm ghete de iarnă, bătrânelul mi-a răspuns: „41 aveam în tinereţe, la pantofi, dar fiindcă ziceţi de ghete, cred că pentru ele am nevoie de numărul 44 sau 45”. Dar între timp am mai rezolvat câteva lucruri pentru el, pe lângă ghetele promise: o pereche de galoşi, o lampă pe baterii, o faţă de masă. De asemenea, urmează să-i schimbăm complet geamul, cu cadru cu tot. Plus că ni s-a promis şi un sac de ciment – fiindcă balastru avem – ca să-i facem două trepte, ca să poată bietul om să urce în casă fără să alunece şi să se nenorocească… Am la ora asta un voluntar pentru treaba asta, dar ne-ar mai trebui unul. Dacă n-o să-l găsim, am să-l rog pe fiul meu să facă acest lucru pentru mine”…
