694 echipe s-au înscris în această ediție a competiției caritabile Walking Month, aflată deja la a 5-a ediție și care a devenit în acești ani un proiect de suflet al comunității clujene.
Cei 3.114 participanți au parcurs peste 976 milioane de pași și au reușit împreună o performanță remarcabilă: atingerea obiectivului de 420.000 lei pentru prima ambulanță socială din Transilvania, o unitate mobilă care va ajuta persoanele în nevoie din comunitățile izolate și greu încercate din regiune.
Premierea câștigătorilor a avut loc aseară, 22 octombrie, la sediul Betfair Romania Development. Cu această ocazie, Emil Boc a transmis de la Bruxelles un mesaj de sincere felicitări pentru fiecare participant, pentru organizatori, parteneri și nu în ultimul rând, pentru Asociația „Hans Spalinger” și Beard Brothers, care vor dezvolta proiectul ambulanței sociale.
Primăria Cluj-Napoca va continua să sprijine inițiativele care promovează sportul și importanța mișcării pentru sănătate. Edilul a subliniat, de asemenea, că se urmărește să avem un oraș din ce în ce mai prietenos cu pietonii, având în derulare o serie de investiții, inclusiv cu fonduri europene, pentru creșterea calității spațiilor publice, extinderea zonelor pietonale și verzi din municipiu și crearea de noi parcuri.