Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale în toată luna septembrie. În nordul ţării vor fi ploi abundente până pe 7 septembrie.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale în toată luna septembrie, iar în nordul ţării vor fi ploi abundente până pe 7 septembrie, potrivit unei estimări meteorologice, valabilă în următoarele patru săptămâni.
Săptămâna 24-31 august
Între 24 şi 31 august, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în restul teritoriului temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.
„Regimul pluviometric va fi excedentar în nord-estul ţării şi local în centru, iar în rest va fi în general deficitar. Excepţie va face sudvestul ţării unde cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă”, conform ANM.
Săptămâna 31 august – 7 septembrie
În intervalul 31 august – 7 septembrie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în jumătatea estică a ţării, dar mai ales în sud-est, dar şi uşor mai coborâte în regiunile vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.
„Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nordice. Excepţie va face sud-estul teritoriului, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă”, arată meteorologii.
Săptămâna 7-14 septembrie
Între 7 şi 14 septembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-estice. În acest interval, cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare, în cea mai mare parte a ţării.
Săptămâna 14-21 septembrie
În săptămâna 14-21 septembrie, valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice acestei perioade, în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru aceast interval.
„Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil uşor excedentar în regiunile centrale, vestice şi la munte”, adaugă Administraţia de Meteorologie.