Primăria municipiului Cluj-Napoca pune la dispoziția clujenilor două puncte de colectare a deșeurilor, pe strada Bucium fn din cartierul Mănăștur (în vecinătatea autobazei CTP) și pe strada Fabricii fn din cartierul Mărăști (sub pod Fabricii, cu intrare din strada Septimius Severus).
„Începând de astăzi, clujenii au la dispoziție două noi centre de colectare a deșeurilor voluminoase, a celor provenite din construcții și a celorlalte categorii de deșeuri care fac obiectul colectării selective.
Pe lângă punctele gospodărești obișnuite (cele din apropierea blocurilor de locuințe), clujenii vor putea de astăzi să predea în două noi locații deșeuri colectate separat precum: deșeurile de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, textile, ambalaje; deșeurile voluminoase (de exemplu mobilier, covoare, saltele etc.); deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii și acumulatori, deșeuri provenite din amenajarea interioară a locuințelor, construcții sau demolări (de exemplu beton, cărămizi, țigle și produse ceramice etc.).
Deșeurile vor fi preluate gratuit, indiferent de cantitate. În cazul în care clujenii nu au posibilitatea de a le transporta, trebuie să știe că le preiau operatorii de salubritate, contra unui preț modic. Aceste centre de colectare sunt destinate exclusiv persoanelor fizice cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca; de aceea, cetățenii sunt rugați să aibă asupra lor cartea de identitate.
Cele două centre de colectare au obținut toate avizele necesare din partea Agenției Naționale de Mediu. Astfel de centre vor fi deschise în curând și în celelalte cartiere ale municipiului. Știm că nu întotdeauna clujenii au la îndemână toate soluțiile pentru problemele gospodărești cu care se confruntă. Tocmai de aceea le punem la dispoziție aceste noi centre.
Încurajăm toți clujenii să folosească noile facilități și amintim că legea prevede amenzi foarte mari pentru depozitarea ilegală de deșeuri: de la 3.000-6.000 de lei, conform Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Suntem convinși că e mai ușor așa pentru toată lumea: folosiți aceste noi centre, nu lăsați deșeuri la întâmplare”, a declarat primarul Emil Boc.
Orarul de funcționare a punctelor de colectare separată a deșeurilor este de luni până vineri între orele 09.00-17.00 și sâmbăta între orele 08.00-14.00. În perioada de vară programul va suferi modificări, care vor fi comunicate ulterior.
Deșeurile care sunt aduse de către cetățeni, personal, în aceste centre de colectare se preiau cu titlu gratuit.
Totodată, operatorii de salubrizare pot prelua deșeurile de la domiciliu, la solicitarea deținătorilor, persoane fizice, gratuit sau contra cost, conform tarifelor în vigoare la nivelul municipiului Cluj Napoca.
Ghidul care cuprinde informații pentru cetățeni, privind predarea deșeurilor la punctele de colectare separată a deșeurilor de la populație din municipiul Cluj Napoca și colectarea deșeurilor de la domiciliu este afișat și pe site-ul Primăriei municipiului Cluj Napoca, la secțiunea Mediu/Salubritate/Colectarea selectivă a deșeurilor sau AICI.