Primarul oraşului ecuadorian Manta, Agustin Intriago, a fost împuşcat mortal duminică, au anunţat autorităţile, potrivit Reuters.

Poliţia a precizat că Intriago, în vârstă de 38 de ani, care a fost reales în funcţia de primar al oraşului Manta în februarie, inspecta lucrările publice din oraş în momentul atacului.

Într-o înregistrare video difuzată pe reţelele de socializare, comandantul poliţiei locale, Alex Salgado, a declarat reporterilor că Intriago a fost împuşcat cu un număr nedeterminat de gloanţe şi că o femeie a murit, de asemenea, în acest atac. Femeia este descrisă ca fiind o „victimă colaterală”.

Administraţia municipală din Manta a precizat pe contul său de Twitter că Intriago a fost împuşcat mortal, potrivit News.ro.

Poliţia a anunţat pe Twitter că ofiţerii au găsit un camion cu o grenadă în interior şi o armă în apropiere, despre care anchetatorii cred că ar fi putut fi folosită în atac.

Ministrul de Interne, Juan Zapata, a declarat că alte patru persoane au fost rănite. Două dintre ele sunt suspecte în cazul crimei, a precizat el.

Nu este clar de ce a fost atacat primarul, deşi Ecuadorul s-a confruntat cu o creştere a infracţiunilor violente despre care guvernul spune că sunt determinate de luptele pentru putere între bandele criminale în legătură cu traficul de droguri.

Manta, un oraş cu peste 200.000 de locuitori, a fost terenul unor astfel de bande, în timp ce infracţionalitatea comună generalizată, alimentată de problemele economice şi sociale, se adaugă la problemele de securitate ale ţării.

Preşedintele Guillermo Lasso şi-a exprimat tristeţea cu privire la „asasinarea” lui Intriago, într-un mesaj pe Twitter, şi a precizat că a ordonat autorităţilor să îi aducă pe ucigaşi în faţa justiţiei.

Intriago făcea parte dintr-un partid politic local din Manta.