Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca extind proiectul votat de clujeni în cadrul procesului de Bugetare participativa, „Autobuze școlare pentru elevi”, de la 5 la 12 trasee și la mai multe școli din municipiu.

În primă etapă am derulat un proiect pilot în parteneriat Primărie – CTP – Inspectoratul Școlar – care s-a desfășurat timp de 40 de zile, la 2 școli din Municipiul Cluj-Napoca, pentru elevii claselor 0-4. Proiectul s-a desfășurat cu succes, iar cele 5 trasee pentru autobuzele școlare au fost permanentizate.

Primăria Cluj-Napoca prin Direcția Poliția Locală a asigurat, de asemenea, prezența a cel puțin un polițist local în fiecare autobuz școlar. Polițiștii asistă copiii la urcare/coborâre și la trecerea străzii. Elevii au fost preluați astfel din 4 cartiere ale Clujului, iar părinții au căpătat încredere în proiect.

Acum, în cea de a doua etapă, au fost achiziționate 10 autobuze noi, iar rutele au fost suplimentate cu 7 trasee care permit să acoperim alte două zone din oraș – Bună Ziua și Grigorescu. Începând de săptămâna viitoare vor fi operaționale deci 12 trasee dedicate transportului la școală și acasă pentru elevii din ciclul primar.

Acest proiect contribuie direct la diminuarea numărului de mașini care sunt în trafic la orele de vârf în centrul orașului.

Din totalul de 10 autobuze, 4 au fost achiziționate din fondurile Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, restul 6 au fost achiziționate din fondurile Primăriei.

Prețul unui autobuz este de 1.096.699 lei. valoarea totală fiind de 10.969.990 lei (aproximativ 11 milioane lei).

Cele 10 noi autobuze vor deservi 7 licee din centrul Clujului, după cum urmează:

1) Colegiul Național „Gheorghe Șincai”
2) Colegiul Național „George Coșbuc”
3) Colegiul Național „Emil Racoviță”
4) Seminarul Teologic Ortodox
5) Liceul Teologic Reformat
6) Liceul Teoretic Bathory Istvan
7) Liceul Teoretic Apáczai Csere János

Autobuzele noi, marca Setra, corespund tuturor normelor europene din domeniu, garanția fiind de 5 ani sau 350.000 km.

Caracteristici tehnice ale noilor autobuze școlare:
– capacitate de transport de 44 locuri pe scaune fixe și 4 scaune rabatabile
– puterea motorului diesel este de 220 kW (299 CP ), cu norma de poluare EURO VI
– lungimea autobuzului este de 12,33 m
– rampă pentru fotoliile rulante ale persoanelor cu dizabilități
– loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii
– Indicatoare transport elevi față și spate cu iluminare tip LED
– anunțarea vocală a stațiilor în salon
– sistem de supraveghere video în interior și exterior
– sistem de urmărire prin GPS a vehiculului
– anunțarea vocală a numărului de traseu și a direcției de deplasare, în exteriorul autobuzului, pentru informarea persoanelor cu deficiențe de vedere

Cele 7 trasee din etapa a II-a a proiectului, care se adaugă celor 5 deja existente:

Traseul 6 – cartierul Mănăștur – Primăverii
STAȚII:
DUS: Primăverii, Minerva, Izlazului, Calea Mănăștur, Agronomia, Calea Moților, str. Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”).

ÎNTORS: Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”), Memorandumului, Spitalul de Copii, Fabrica de Bere, Grădini Mănăștur, Cocoșul de Aur, Peana, Gârbău.

Traseul 7 – Mănăștur (Bucium):
STAȚII:
DUS: Bucium, Ciobanului, Piața Flora, Calea Mănăștur, Agronomia, Calea Moților, Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”).

ÎNTORS: Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”), Memorandumului, Spitalul de Copii, Fabrica de Bere, Grădini Mănăștur, Taberei, Calea Florești, Colina.

Traseul 8 cartierul Mărăști
STAȚII:
DUS: Plevnei Sud, CET, Timișului, Branului Sud, Branului, Expo Transilvania, Aurel Vlaicu, Arte Plastice, Crinului, Someș, Constanța, Sora, Memorandumului Nord, Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”).

ÎNTORS: Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”), Avram Iancu, Regionala CFR, Biserica Sf. Petru, Piața Mărasti, Mareșal Constantin Prezan, Siretului, Pod Someșeni, Aiudului, Rodnei, Blajului, Broda, Plevnei Nord.

Traseul 9 – Gheorgheni:
STAȚII:
DUS: Snagov Nord, Borsec Nord, Bistriței, Septimiu Albinii Nord, Piața Cipariu Nord, Piața Avram Iancu, Sora, Memorandumului Nord, Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”).

ÎNTORS:Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”), Opera, Piața Cipariu Est, Septimiu Albinii Sud, Nicolae Titulescu, Herculane, Borsec Sud, Snagov Sud.

Traseul 10 cartierul Zorilor
STAȚII:
DUS: Zorilor, Spitalul de Recuperare Sud, Observatorului Sud, Gheorghe Doja, Piața Cipariu Nord, Piața Avram Iancu, Sora, Memorandumului Nord, Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”).

ÎNTORS: Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”), Opera, Silviu Dragomir, Observator Nord, Spitalul de Recuperare Nord, Gheorghe Dima.

Traseul 11 cartierul Bună Ziua
STAȚII:
DUS: Dacia Service, Compexit, Complex Tempus Sud, Vitacom, Trifoiului Sud, Becaș Est, Drapelului Est, P-ța Ion Agârbiceanu Est, Andrei Mureșanu, , Piața Cipariu Nord, Piața Avram Iancu, Sora, Memorandumului Nord, Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”).

ÎNTORS: Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”), Opera, Cipariu Vest, Piața Ion Agârbiceanu Vest, Drapelului Vest, Fagului, Trifoiului Nord, Vitacom Nord, Complex Tempus Nord, Centrul Medical, Drum Făget.

Traseul 12 cartierul Grigorescu
STAȚII:
DUS: Radio România Cluj, Petuniei, Iancu de Hunedoara, 14 Iulie Vest, Uzinei Electrice, Hotel Sport, Calea Moților, Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”).

ÎNTORS: Avram Iancu Nr.6 ( ptr. Seminarul Teologic Ortodox), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 2 ( ptr. Liceul Teoretic Bathory Istvan), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 16 ( ptr. Colegiul Național Emil Racoviță și Liceul Teologic Reformat), str. Mihail Kogălniceanu Nr. 23 ( ptr. Liceul Teoretic Apáczai Csere János ) și str. Avram Iancu Nr.33 ( ptr. Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “George Coșbuc”), Memorandumului Nord, Spitalul De Copii, Chios, Sala Polivalentă, Sigismund Toduță, Alexandru Vlahuță, Buzău, Mirăslău, Fântânele.