Ieri, 7 iulie, în jurul orei 08.20, pe strada Dorobanţilor din municipiul Cluj-Napoca a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită uşor, iar două autoturisme au fost avariate, în următoarele împrejurări:
Un conducător auto în timp ce circula cu un autoturism pe strada Dorobanţilor a accidentat o femeie de 28 de ani care se afla pe carosabil. După accidentarea femeii, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, însă după câţiva metri a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. Şi după acest incident, cel aflat la volan şi-a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului.
În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti, a fost identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 48 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Testarea cu aparatul etilotest a relevat faptul că acesta avea o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. La expirarea acestei măsuri, cel în cauză va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.