Consiliul Județean Cluj continuă seria lucrărilor privind dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Cluj, în vederea obținerii unei infrastructuri de apă și canalizare modernă, adaptată celor mai noi standarde în domeniu și normativelor europene în vigoare.

coral

Astfel, în comuna clujeană Cuzdrioara se vor realiza lucrări în valoare totală de 2,578.961 euro. Concret, localitățile Cuzdrioara și Mănășturel vor beneficia de o nouă rețea de distribuție a apei potabile de 1,4 km, o rețea nouă de canalizare în lungime de cca. 19 km, o conductă nouă de refulare a apei uzate menajere de aproximativ 7 km, precum și de cinci noi stații de pompare a apei uzate. 

coral

Lucrările vor fi executate de către Compania de Apă „Someș” S.A, în baza contractului de lucrări numărul 12 din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, proiect mamut cu finanțare europeană în valoare de 355,6 milioane de euro.

coral