coral

Polițiștii clujeni au legitimat peste 800 de persoane, au verificat aproximativ 400 de autovehicule, iar în urma constatărilor au aplicat 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 137.000 de lei, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Cele mai multe nereguli au fost constatate la regimul rutier, respectiv 319 și 24 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări aduse prevederilor Legii 61/1991.

În vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, polițiștii au reținut 74 de permise de conducere, dintre care 41 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, restul fiind pentru alte abateri.

Totodată, în cadrul verificărilor în trafic, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare.

De altfel, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și 1 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„Activitățile vor continua și astăzi la nivelul întregului județ pentru un climat optim de ordine și siguranță publică!

Exemple semnificative:

La data de 13 august, în jurul orei 05.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au depistat, în localitatea Băișoara, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 107N, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea alcoolscopică a fost înregistrată concentrația de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate mostre biologice.

În data de 14 august a.c., în jurul orei 02.35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au oprit, pentru verificări, pe strada Laminoriștilor, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Copăceni.

Acestuia i-a rezultat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea alcoolscopică, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate mostre biologice.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale ce vizează infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

coral

coral