Polițiștii clujeni au depistat mai mulți șoferi care s-au urcat la volan băuți și fără permis.

La volanul unui autoturism, sub influența alcoolului

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Valea Codorului, de un bărbat de 63 de ani, din municipiul Dej.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În trafic, fără permis de conducere și aflat sub influența alcoolului

La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 01.10, un bărbat de 38 de ani, din Cluj-Napoca a fost depistat de polițiștii Secției 7 Poliție Cluj-Napoca în timp ce conducea un autoturism pe strada Aurel Vlaicu, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză cercetările vor fi continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Depistat în cadrul unei acțiuni preventive sub influența alcoolului, cu permisul de conducere reținut

La data de 14 ianuarie a.c, în jurul orei 17.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un bărbat de 53 de ani, din comuna Mihai Viteazu, care se deplasa cu un autoturism pe DN1/E60, pe raza localităţii Copăceni, fără a respecta regimul legal de viteză.

Autoturismul a fost înregistrat cu aparatul radar, rulând cu viteza de 130 de km/, pe un sector de drum cu limita legală de 70 km/h.

În timpul verificărilor, s-a constatat că dreptul bărbatului de a conduce vehicule era suspendat.

Totodată, testat cu aparatul etilotest acestuia i-a rezultat concentrația de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind astfel condus la Spitalul Municipal Turda, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cauza se află în cercetare, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere reținut

La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 15.50, un tânăr de 26 de ani, din comuna Jucu a fost depistat de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla, în timp ce conducea un autoturism pe DC 41, prin localitatea Jucu de Sus,deși avea drfeptul de a conduce suspendat.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Activități ale polițiștilor dejeni pentru prevenirea evenimentelor negative

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej., alături de cei ai Secției 5 Poliție Rurală au desfășurat activități menite să prevină faptele antisociale, cele care pot afecta siguranța comunității, precum și evenimentele negative rutiere, influențate de lipsa responsabilității participanților la trafic.

În total, au fost legitimate peste 120 de persoane și controlate în trafic 105 vehicule.

Abaterile de la normele legale au condus la aplicarea a 57 de sancțiuni contravenționale, majoritatea dintre acestea pentru nerespectarea normelor rutiere.

În acest context au fost reținute 3 certificate de înmatriculare, dar și 5 permise de conducere, dintre care 3 pentru depășirea vitezei legale, unul pentru depășire neregulamentară și unul pentru conducere sub influența alcoolului.

Totodată, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier, respectiv de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis de conducere.

Acțiuni preventive în municipiul Turda

La data de 12 ianuarie a.c, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii municipiului Turda, alături de cei ai Secției 9 Poliție Rurală au acționat pe raza municipiului și în localitățile arondate, cu scopul asigurării unei siguranțe ridicate comunității.

În cadrul activităților au fost verificate aproximativ 70 de autovehicule în trafic, iar abaterile identificate au condus la aplicarea a 31 de sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectări ale normelor rutiere.

Acțiuni preventive în Cluj-Napoca și comunele arondate

În perioada 13 – 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secțiile 1-7, cu sprijinul Biroului Rutier și a secțiilor rurale Apahida, Baciu și Florești au organizat acțiuni pe timp de noapte în scopul diminuării fenomenului infracțional, prevenirea evenimentelor negative în trafic și depistării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație, conduc sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive și/sau fără permis de conducere.

Astfel, în cadrul acestor activități, polițiștii au legitimat 188 de persoane, au oprit în trafic pentru verificări 150 de autovehicule, constatând și aplicând 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei.