România a primit Avizul formal din partea Comitetului Guvernanță Corporativă al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), marcând o etapă esențială în procesul de aderare la organizație.

La sesiunea Comitetului Guvernanță Corporativă, care a avut loc la Paris, în perioada 7 – 8 aprilie, România a fost reprezentată de Alexandru Petrescu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), alături de Luca Niculescu, Secretar de Stat și Coordonator Național pentru procesul de aderare la OCDE, de Adrian Țuțuianu, Secretar General Adjunct al Guvernului, precum și de Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București (BVB).

„Avizul formal în domeniul guvernanței corporative reprezintă o recunoaștere a progreselor realizate de România în procesul de aliniere la principiile G20/OCDE privind guvernanța corporativă, după doi ani de pregătiri intense. Mai mult decât atât, este de subliniat faptul că întregul cadru de reglementare și practicile în domeniu sunt, în acest moment, la standardele dezvoltate de OCDE”, a declarat Alexandru Petrescu, Președintele ASF.

În cadrul sesiunii dedicate României, echipa ASF a prezentat măsurile implementate la nivel național pentru consolidarea guvernanței corporative a companiilor listate. De asemenea, au fost evidențiate progresele înregistrate în aplicarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea pieței de capital, inclusiv adoptarea de acte normative pentru simplificarea listării și creșterea lichidității pieței secundare.

Președintele ASF a informat membrii Comitetului despre inițiativele legislative menite să sporească transparența companiilor listate și despre modificările recente aduse Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București. Noile reglementări includ principii referitoare la sustenabilitate, protecția părților interesate și cerințe mai stricte pentru monitorizarea conformității companiilor listate.

Avizul favorabil al OCDE confirmă finalizarea procesului de evaluare și alinierea politicilor României la exigențele internaționale în materie de guvernanță corporativă.

„Ne angajăm să rămânem activi în implementarea obiectivelor Strategiei naționale pentru dezvoltarea pieței de capital din România și să contribuim la activitatea Comitetului Guvernanță Corporativă al OCDE. ASF va continua demersurile pentru finalizarea procesului de evaluare privind alinierea la instrumentele juridice referitoare la piața asigurărilor, la piața pensiilor private și la piețele financiare”, a adăugat Alexandru Petrescu.

În anul 2024, ASF a contribuit, alături de alte instituții și parteneri din România, la finalizarea procesului de evaluare de către OCDE a capitolelor referitoare la educația financiară și la protecția consumatorului de produse financiare.