coral

Ministrul Sănătății anunță că vor fi deschise în curând centre de testare și consiliere antidrog în fiecare județ din țară.

coral

„Vom pune la punct, în câteva luni, încât la începutul anului viitor să beneficiem măcar în fiecare județ de un astfel de centru. Să vedem care este soluția pentru că există astfel de centre care sunt administrate de ONG-uri, sau privat, să folosim toate resursele pe care le avem la momentul de față și să generăm un program care să fie coerent, articulat, să integreze toate instituțiile, pentru că avem o agenție specială și nu știu cât de mult impact a avut activitatea Agenției pentru Prevenirea și Combaterea Consumului de Droguri în timp, dar e momentul acum să acționăm”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24.

Ministrul precizează că în județele în care nu există astfel de centre de testare și consiliere antidrog, unele noi nu vor fi amplasate în spitale de psihiatrie pentru că „există o reticiență în ceea ce privește adresabilitatea”, aceasta fiind concluzia experților, ci se vor căuta soluții.

Directoarea unui centru de dependenţi de droguri: Problema în România e mult mai mare decât soluţiile noastre

Directoarea Centrului de fete House de la Teen Challenge Romania, Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri, atrage atenţia că în România sunt prea puţine locuri unde dependenţii de droguri pot urma terapii, în condiţiile în care unul din zece români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a consumat măcar o dată în viaţă substanţe psihoactive, potrivit statisticii publicate în acest an de Agenţia Naţională Antidrog.

Georgiana Drăgan Moldoveanu, foşti dependenţi, oficialităţi locale, reprezentanţi din Poliţia Română, actriţa Maia Morgenstern şi preotul Constantin Necula au vorbit joi seara, la Sibiu, despre consumul de droguri, în cadrul conferinţei „Dă viaţă, fără droguri”.

„Cel puţin unu din zece români cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani a consumat droguri măcar o dată în viaţă, de la noi din ţară. Şi este adevărat că rata de succes a programului Teen Challenge Romania în rândul celor care termină este de peste 90 %. Sincer, ne bucurăm cu asta, în acelaşi timp, realitatea e că noi avem trei centre, două de băieţi, unul de fete şi o capacitate de 40 de paturi. Gândiţi-vă ce capacitate mică, faţă de realitatea problemei de la noi din ţară. Ne bucurăm că suntem aici cu părintele Necula, cu domnul doctor Holger Lux de la Asociaţia Crucea Albastră. Noi împreună cu alte organizaţii (…) cred că avem o capacitate undeva la 100 de paturi. Ce vreau să vă spun cu asta? Problema este mult mai mare decât soluţiile pe care le putem noi oferi acum, dar este mai mare nevoie să investim în campanii de prevenire şi conştientizare”, a afirmat Georgiana Drăgan Moldoveanu.

Teen Challenge Romania are un program de prevenţie, prin care tineri foşti consumatori de droguri le vorbesc adolescenţilor despre pericolul acestei dependenţe.

Georgiana şi-a spus povestea la Sibiu, pentru a doua oară în acest an: a fumat prima ţigară cu marijuana la 17 ani, după care a ajuns să îşi injecteze heroină, ceea ce a adus-o nu doar ca pacient în spitale de Psihiatrie, dar şi la Chirurgie, fiind pe punctul să i se amputeze piciorul drept. Atât ea, cât şi fratele ei au ajuns să fure bani şi lucruri de acasă şi nu numai, ca să facă rost de bani cu care să îşi procure droguri, însă amândoi au urmat tratamente la Teen Challenge Romania. Georgiana a ales să lucreze la ONG-ul care a ajutat-o să scape de dependenţă şi în prezent este mentor pentru alţi tineri dependenţi, informează Agerpres.

„Aveam 17 ani când am fumat pentru prima dată marijuana şi nu credeam atunci că o să intru pe un drum absolut oribil care mă va distruge şi care mă va face să provoc multă durere în jurul meu, în special mamei mele şi tatălui meu. (…) Mi-aduc aminte că eram în ultimii ani de consum, în special în ultimul an. Am avut câteva internări la spital, la dezintoxicare şi medicii mi-au zis că, cel mai probabil, sunt irecuperabilă. Şi nu, nu îi condamn pentru că şi eu credeam că sunt irecuperabilă. Am fost diagnosticată la psihiatrie, mi s-a dat tratament şi mi s-a sugerat să-l iau până la sfârşitul vieţii, pentru că altfel nu o să mai pot funcţiona niciodată ca un om normal”, a mai povestit Georgiana, în cadrul întâlnirii de la Sibiu.

coral