Străzile Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Puşcariu şi Emile Zola vor fi reamenajate, în sensul eliminării traficului auto şi transformării acestora în zone preponderent pietonale. Proiectul se ridică la 5 milioane de euro.

Primăria Cluj-Napoca vrea să schimbe aproape în integralitate aspectul străzilor Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Puşcariu şi Emile Zola.

Pe scurt, cele mai importante schimbări vizează: banda de circulaţie care există în prezent pe Regele Ferdinand dinspre Gară spre Piaţa Unirii devine bandă dedicată transportului în comun, lărgirea trotuarelor şi desfiinţarea parcărilor de pe străzile Sextil Puşcariu şi Emile Zola, dar şi de pe Tipografiei. Şi zona din faţa magazinului Central va fi reamenajată. O provocare pentru municipalitate este şi reamenajarea zonei din faţa CEC Bank de la Prefectură.

Consilierii locali vor aproba, marți, în ședință, cheltuielile legate de proiectul “Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal-velo, modernizarea străzii Tipografiei, scuar CEC, strada Regele Ferdinand și străzile adiacente”.

Valoarea totală a proiectului este de 23.056.185 lei, contribuția proprie a municipiului Cluj-Napoca fiind de 1,6 milioane lei.

Anul trecut în octombrie, municipiul Cluj-Napoca a depus spre finanțare europeană proiectul privind modernizarea străzii Tipografiei, scuar CEC, strada Regele Ferdinand și străzile adiacente.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea condițiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport în municipiul Cluj-Napoca în vederea reducerii numărului de deplasări cu autoturisme. Obiectivele specific ale proiectului sunt: îmbunătățirea calității călătoriilor velo și pietonal și a transportului public, amenjarea unui spațiu public, prin utilizarea unui concept de stradă cu utilizare în comun «shared space», arteră care să fie circulată de mașini, pietoni și bicicliști, dar în care șoferii pierd orice prioritate de trecere, iar viteza de deplasare e limitată la 10-20 km/h (prioritatea o au pietonii și bicicliștii) – pe trei tronsoane strada Tipografiei, strada Emil Zola, strada Sextil Pușcariu; creșterea și modernizarea spațiului pietonal și crearea de piste de biciclete – strada Regele Ferdinand, scuar CEC; creșterea vitezei de deplasare a mijloacelor de transport în comun prin amenajarea unei benzi dedicate transportului public pe strada Regele Ferdinand”, se arată în proiectul de hotărâre.

Strada Regele Ferdinand

Pe Regele Ferdinand ar urma să se implementeze o bandă dedicată transportului în comun, lărgirea trotuarelor, apariţia pistelor de biciclete, dar şi modernizarea iluminatului public.

Cea mai importantă este strada Regele Ferdinand, care are deja o rezonanță istorică. Atuul ei principal este că leagă gara de kilometrul zero. Există câteva constrângeri: e o stradă cu un  trafic neechilibrat, există momente ale zilei când e trafic intens sau când nu se cirulă, stâlpișorii de pe trotuar incomodează pietonii. Infrastructura pentru troleibuz parazitează fațadele clădirilor atât prin cabluri şi corpuri de iluminat. O altă constrângere este profilul neregulat al străzii, avem zone largi, dar avem şi nişte zone de gâtuiri. Acum strada funcționează cu două benzi de sens dinspre Unirii spre Mihai Viteazu și o bandă de mers dinspre gară spre Piaţa Unirii. O altă problemă se referă la legăturile pietonale, în zona străzii Tipografiei, unde toată lumea trece ilegal spre a merge spre Parcul Caragiale. Nu reducem trotuarele, ba din contră, noi urmărim să extindem trotuarele, ni se pare important să existe benzi dedicate pentru biciclete ca să se poată ajunge ușor de la gară în Piața Unirii”, a declarat arhitectul Vlad Rusu.

“Prin închiderea laturii de vest a Pieţei Unirii, transportul cu autoturisme pe banda dispre gară spre Piața Unirii devine inutilă, așa că s-a decis ca banda de acum să fie doar pentru autobuze. Prin reorganizarea traficului se câștigă pista pentru biciclete pe ambele părți și bandă dedicată pentru autobuze. Va fi regândită zona din fața magazinului Central, unde va fi o mică piațetă. Gândim un aliniament de arbori, continuăm ceea ce deja există pe Horea şi această stadă poate beneficia de arbori”, mai spune arhitectul.

De exemplu, actuala suprafaţă carosabilă a străzii Regele Ferdinand este de 4186 mp, dar odată cu reamenajarea zonei se va ajunge la o suprafaţă carosabilă de 3043 mp.

Strada Emil Zola

Pe strada Emile Zola, toate parcările ar uma să fie desfiinţate, deoarece, potrivit arhitectului, “traficul în această zonă e datorat celor care caută loc de parcare”.

Pe strada Sextil Puşcariu accesul va fi doar pentru riverani, încât zona să ofere „confort pietonilor”.

"În ceea ce priveşte strada Tipografiei, am considerat că această stradă trebuie să nu mai permită parcarea. La fel şi la scuarul CEC. E abuziv utilizat cu parcarea celor care locuiesc în imobile, e o zonă dezolantă. Dincolo de această gândire unitară mai este şi această dimensiune a faţadelor. Cred că e absolut necesar un control şi o gândire a reclamelor stradale. Aduce un plus de calitate”, a mai spus arhitectul.

Strada Tipografiei

Strada Tipografiei este o stradă cu sens unic astăzi. Ar trebui să devină o stradă de tip share space, care să nu mai permită parcarea, din moment ce există parcare sub magazinul Central. Am propus ca locurile de taxi din fața magazinului să se mute în lateralul magazinului Central, unde nu există funcțiuni publice cu parterul clădirii. Unde este posibil vor fi plantați arbori. Pe strada Ferdinand, dincolo de această gândire unitară, mai este și dimensiunea fațadelor. E absolut necesar un control al reclamelor stradale pentru ce există acum este inestetic”, a mai spus Vlad Rusu.

Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca

Parcările atrag trafic, noi ne dorim la nivelul zonei centrale să încerdăm să limităm circulaţia auto în favoarea circulaţiei nemotorizate. Cu toate că ne credem deosebiţi de restul ţării avem carente, ne dorim să intrăm cu maşina în casă, şi dăm importantă unui mijloc de transport care devine perimat, adică maşina. Vara aceasta, dacă lucrurile funcţionează, ar trebui să înceapă lucrările pentru modernizarea acestor străzi”.

Sursa: monitorulcj.ro