coral

Salariul mediu nominal brut a fost de de 5.695 lei, cu 109 lei (-1,9%) mai mic decât în luna anterioară, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în luna mai 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul salariului mediu net a fost mai mic decât în aprilie, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, de fidelitate ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile salariului mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Unde au scăzut salariile

Datele INS relevă faptul că scăderi semnificative ale salariul mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) – cu 21%, în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), telecomunicaţii, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii (între 14% şi 16%) şi în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor din tutun (între 5,5% şi 8,5%).

De asemenea, diminuări ale salariului mediu între 3,5% şi 5% s-au consemnat în alte activităţi extractive, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), transporturi pe apă, fabricarea băuturilor.

Cele mai semnificative creșteri ale salariului

Pe de altă parte, cele mai semnificative creşteri ale salariul mediu net au fost înregistrate în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (+14,5%), în activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi aeriene, hoteluri şi restaurante (între 3,5% şi 6,5%), în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), transporturi terestre şi transporturi prin conducte, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare) – -între 1% şi 2,5%.

În sectorul bugetar, în luna mai a acestui an, s-au înregistrat creşteri ale salariului mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+5,3% ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţie publică (+0,1%).

Totodată, în sănătate şi asistenţă socială, salariului mediu net a scăzut cu 0,8%, raportat la perioada de referinţă. 

coral

coral