Scandalul de la Spitalul Sf Pantelimon a scos la iveală problema ghidului de bune practici în Terapie intensivă. Diferențele între cel folosit în România și cel din Europa Occidentală sunt uriașe, iar medicii atrag atenția că este nevoie de o actualizare urgentă. Trei reputați specialiști au explicat pe înțelesul tuturor ce se întâmplă, de fapt, în Secția de Terapie intensivă, arată adevărul.ro

Protocoalele din sistemul sanitar sunt învechite – Foto Arhivă

Concret, diferențele țin de standardele de tratament, actualizarea constantă a protocoalelor și integrarea practicilor bazate pe dovezi.

Ghidurile clinice sunt fundamentale pentru bunele practici medicale, integrând cele mai recente cercetări și direcții internaționale. Ele servesc ca bază pentru elaborarea protocoalelor specifice fiecărei specializări. În România, însă, multe dintre aceste ghiduri sunt depășite, ceea ce afectează actul medical. Conform legii, personalul medical este obligat să respecte ghidurile, dar în spitalele românești se aplică reguli învechite care nu mai corespund standardelor actuale.

Cele mai multe din ghidurile neactualizate sunt în dermatovenerologie, obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie, anstezie și terapie intensivă, atrăgea atenția în urmă cu ceva vreme Autoritatea Națională pentru Management a Calității în Sănătate.

Conform Societății Europene de Anestezie și Terapie Intensivă (ESAIC), ghidurile sunt revizuite și actualizate regulat, pentru a reflecta cele mai recente cercetări și studii clinice. Aceste ghiduri sunt elaborate printr-un proces colaborativ care implică experți din diverse țări, asigurând o aplicabilitate largă și standardizată. În schimb, în țara noastră, ghidurile sunt revizuite mai rar și există o variabilitate semnificativă în implementarea lor la nivel local, așa cum indică diverse rapoarte și studii naționale asupra sistemului de sănătate publică din România.

„Este timpul unei schimbări de mentalitate în sistem”

Daniel David subliniază că, deși conceptul de medicină bazată pe dovezi (evidence-based medicine) a fost adoptat în România, implementarea sa reală este superficială. Instituțiile din sistemul de sănătate nu au reguli și ghiduri clare, iar schimbarea mentalităților este necesară pentru a îmbunătăți situația.

„Este nevoie de o schimbare în mentalitatea resursei umane – atât prin formarea academică, cât și prin educația continuă –, pe linia practicii validate științific/bazate pe dovezi (”evidence-based health practice”). (…) Este timpul unei schimbări de mentalitate în sistem. Practica validată științific înseamnă că orice decizie individuală se ia personalizat față de pacient, într-un model bio-psiho-social, (1) pornind de la ghiduri/protocoale clinice (bazate de studii riguroase – vezi ca exemplu https://www.nice.org.uk/guidance), (2) filtrate de experiența specialistului (asta pentru că nu există ghiduri/protocoale pentru orice caz individual) și (3) adaptate la profilul psihologic al individului (ex. valori/așteptări). În paradigma psihoculturală veche, „experiența” specialistului (mai ales a șefilor – ”eminence”) domina, prin poziția de putere, toate celelalte componente ale practicii validate științific, deși știm că expertiza este componenta care contează din experiență, fără de care aceasta din urmă înseamnă doar simpla trecere a timpului, dublată de iluzia cunoașterii. Asta făcea ca ghidurile/protocoalele să nu controleze ca mecanism primar cu adevărat practica clinică în țară, cu unele excepții, în ciuda unor angajamente declarative pentru practica validată științific.”, a scris rectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, pe blogul său.

Practicile medicale bazate pe dovezi sunt fundamentale pentru standardele de îngrijire în ATI în Europa de Vest, arată British Journal of Anaesthesia. Pe când la noi, există dificultăți în aplicarea strictă a medicinei bazate pe dovezi.

Asta pentru că există resurse limitate, iar infrastructura este subdezvoltată, aspect evidențiat în rapoarte ale Ministerului Sănătății și ale organizațiilor non-guvernamentale care monitorizează sistemul sanitar.

Pe de altă parte, accesul la educația continuă, la programe de formare este asigurat în Vest. Conform unui raport al Băncii Mondiale, accesul la educația continuă și la conferințe internaționale este limitat în România, ceea ce contribuie la decalaje semnificative în competențele medicilor.

Ce se întâmplă în România

Un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România arata că oportunitățile de formare profesională și condițiile de practică sunt considerate de 23%, respectiv 24% dintre respondenți ca fiind extrem de importante pentru medicii de până în 34 de ani.

Ghidurile sunt elaborate cu un accent major pe siguranța pacientului, iar spitalele din Europa Occidentală dispun de echipamente moderne și sisteme de monitorizare avansate, așa cum reiese din rapoarte publicate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și alte organisme similare.

Studiile realizate de organizații precum Transparency International au arătat că infrastructura învechită și resursele limitate din spitalele românești afectează implementarea completă a ghidurilor moderne de siguranță a pacientului .

Mai mult, ghidurile din țările din vestul Europei sunt flexibile și adaptate rapid la noile descoperiri, în timp ce ghidurile din spitalele din România rămân încremenite în timp.

Pierderea credibilității medicilor

Psihologul Mihai Copăceanu subliniază că medicina este o știință și că medicii, indiferent de specialitate, trec printr-un proces de formare extrem de lung și riguros, care continuă și după rezidențiat.

„Medicina este o știință, iar medicii indiferent de specialitate, profesează după cum bine au învățat în cei peste 10 sau 12 ani de facultate și rezidențiat. După rezidențiat urmează examenul de medic specialist și ulterior cel de medic primar, care necesită nu doar o anume vechime în profesie cât mai ales competențe profesionale avansate. Un medic nu doar că are cea mai lungă pregătire dintre toate profesiile din lume, dar el se pregătește în permanență și se perfecționează, iar în mediul spitalicesc, medicii zilnic interacționează cu alți medici și adoptă cele mai bune decizii pentru pacient. Medicina este una dintre profesiile cu un grad foarte ridicat de responsabilitate, deoarece este vorba de cele mai multe ori de boală, suferință și uneori moarte și un grad ridicat de conștiinciozitate și adaptare în permanență.”, a explicat Mihai Copăceanu pentru „Adevărul”.

De altfel, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) a trimis Avocatului Poporului o scrisoare în care cere să se analizeze respectarea prezumției de nevinovăție în cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon, să se completeze vidul legislativ privind îngrijirea pacienților terminali și să reglementeze obligativitatea prezenței experților din diverse specialități în comisiile de expertiză medico-legală.

Aceasta este semnată de 35 de medici, printre care Dr. Șerban-Ion Bubenek-Turconi, președinte SRATI. și Dr. Dorel Săndesc, prim-vicepreședinte SRATI.

Comunicarea constantă, calea de urmat

„Una dintre soluțiile care are rolul de a reduce angoasa, nesiguranța și teama pacienților și familiei față de activitatea medicului și procesul terapeutic este comunicarea constantă, sigură și frecventă. Un pacient și un aparținător care primește zilnic informații despre pașii și evoluția terapeutică va avea mai puține temeri și mai multă încredere în medic și în actul terapeutic. Cu alte cuvinte, cu cât un medic comunică mai des tot ce se întâmplă despre un pacient, cu cât aceste cunoaște fiecare pas din evoluția sa, cu atât crește încrederea în medic și în medicină.”, consideră Mihai Copăceanu.

Lipsa unei comunicări eficiente între medici și pacienți în România alimentează neîncrederea și speculațiile, iar asta s-a văzut clar în cazul de la Spitalul Pantelimon, unde mai mulți pacienți au refuzat să fie tratați.

„Din motive pur obiective (birocrație, suprasolicitare, lipsa timpului), acest tip de comunicare directă medic-pacient nu are loc la modul optim în Romania, ceea ce oferă spațiu pentru neîncredere, pentru speculații și pentru scenarii catastrofice. Cu cât medicii vor înțelege și-și vor organiza activitatea astfel încât să-și aloce câteva minute zilnic pentru a comunica cu pacientul și cu familia sa, cu atât pacientul va avea mai multă încredere în actul terapeutic, în serviciile medicale, va avea o complianță ridicată la tratament și desigur vor exista mai puține îndoieli, suspiciuni sau acuzații false, jigniri, amenințări și sesizări. Un minut de comunicare deschisă și directă cu pacientul sau familia salvează zeci de ore de îndoială, neînțelegere și nesiguranță.”, a mai spus psihologul.

Vid legislativ

Marius Sîntean, doctor în Științe Medicale, medic primar ATI, specializat în SUA spune că în țara noastră există „un vid legislativ”.

„E foarte adevărat că ne străduim să practicăm o medicină bazată pe dovezi, dar ca să poți face asta este nevoie și de mai mult suport din partea statului. Este nevoie de bani pentru tehnologie, informații, abonamente, formarea medicilor și așa mai departe. Problema este că noi avem un vid legislativ. Se tot feresc, se tot codesc, de nu știu câte ori au fost aduse pe tapet problemele pe care le întâmpinăm în renimarea din România și în ATI. Nu avem cadru legal pentru a desfășura o asemenea activitate după modelele din Vest”, a explicat medicul Marius Sîntean pentru „Adevărul”.

România este una dintre puținele țări europene fără un protocol clar pentru pacienții aflați în faza terminală, reglementările existente sunt considerate învechite și insuficiente de către specialiștii în terapie intensivă. În contrast, țări precum Franța, Belgia, Olanda și Statele Unite au norme care asigură un sfârșit demn pentru pacienții terminali. În România, resuscitarea este obligatorie indiferent de dorințele pacientului sau ale familiei. Tentativele de actualizare a protocoalelor pentru alinierea la standardele internaționale au avut un succes limitat, iar deciziile medicale rămân influențate de practici religioase și tradiționale.

„S-a tranșat problema avorturilor, care până la urma urmelor este tot întreruperea unei vieți, cu ghilimelele de rigoare, însă se tot codesc să facă End-of Life Stage. Nu sunt în stare să pună la punct un sistem legislativ, pentru cazurile terminale, agreat de toți, de medicină, de societate.. Asta e problema, lăsând la o parte faptul că medicii sunt tratați ca niște funcționari publici ceea ce nu e chiar corect.”, a mai punctat medicul.

Adaptarea ghidului de bune practici ar putea îmbunătăți calitatea îngrijirii pacienților din secțiile ATI.

„Standardele acestea de practică au la bază un sistem legal progresist, noi nu avem ceea ce se cheamă în străinătate Do Not Resuscitate, adică momentul în care întrerupi resuscitarea și toată lumea e de acord cu asta”, a mai spus dr. Marius Sîntean.