Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale doi inculpaţi şi ale unui suspect, în vederea recuperării unui prejudiciu de peste 460.000 de lei, într-un dosar penal privind obţinerea ilegală de fonduri prin Programul Start-up Nation.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat, marţi, 27 de percheziţii domiciliare în Alba, Cluj, Botoşani şi Mehedinţi, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, respectiv complicitate la infracţiunea anterior menţionată.
Pe aceeași temă: Operațiune mamut a procurorilor și polițiștilor: Peste 150 de percheziții în București și în țară
„În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada 2018-2020, un inculpat şi un suspect, cu complicitatea unui alt coinculpat, au înfiinţat două societăţi comerciale, cu scopul de a accesa fonduri nerambursabile, prin programul Start-up Nation 2018. Ulterior, inculpaţii au prezentat Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Târgu Mureş documente şi date false, în baza cărora au obţinut fonduri nerambursabile în valoare de 395.253,80 lei, sumă cu care au fost achiziţionate utilaje necesare în activitatea de construcţii”, se menţionează în comunicat.
În cauză, procurorul a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor şi ale suspectului, în vederea recuperării prejudiciului în cuantum de 460.404,24 de lei, cu care Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Târgu Mureş s-a constituit parte civilă în cauză.
Totodată, procurorul a pus în mişcare acţiunea penală faţă de doi inculpaţi, dispunând faţă de aceştia măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.