coral

Tribunalul Mureș a decis luni prelungirea măsurii arestului preventiv pentru încă 30 de zile în cazul socriilor fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în legătură cu dosarul în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că ar fi încercat să ofere o sumă de bani unei rude a unui judecător pentru a obține o soluție favorabilă în dosarul de corupție care îl viza pe edil.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ DNA Cluj și, în consecință: În baza art. 234 și următoarele din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 202 alin. 1, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, prelungește măsura arestării preventive a inculpaților G.C., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită și a inculpatului G.D.P., cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.12.2023 până la data de 07.01.2024, inclusiv. În baza art.242 alin.2 Cod procedură penală, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai ușoară, formulată de inculpați, personal și prin apărător. Despre măsura dispusă se va încunoștința administrația locului de deținere. II. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia”, se arată în soluția publicată pe portalul Tribunalului Mureș.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată prin contestație în termen de 48 de ore de la comunicare, atât pentru inculpați cât și pentru procurori.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de două persoane, G.C. și G.D.P. (soț și soție), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Pe 25 octombrie, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, una dintre persoane (soția – n.r.) ar fi contactat o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea în județul Mureș, cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 de euro, indicând totodată și posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite, precizează DNA.

Procurorii spun că această „ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluție mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru presupuse infracțiuni de corupție.

Ulterior, se arată în comunicatul DNA, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 de euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remiși după ce instanța de judecată ar fi urmat să pronunțe în cauza respectivă o soluție de achitare.

„În contextul menționat, miercuri, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât și material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea „rezolvării problemei” la Baia Mare, cât și ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, au mai arătat anchetatorii.

Cei doi inculpați au fost reținuți de procurori pe 9 noiembrie, iar Tribunalul Mureș, ca instanță de fond, iar apoi Curtea de Apel Târgu Mureș, au dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.

coral

coral