Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, rămân în detenție preventivă în cadrul unui dosar în care procurorii de la Direcția Națională Anticorupție îi acuză că ar fi încercat să ofere o sumă de bani unui membru al familiei unui judecător, în scopul de a influența o hotărâre judecătorească favorabilă într-un caz de corupție ce îl vizează pe edilul orașului.

Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, în cursul zilei de luni, contestațiile formulate de cei doi inculpați împotriva deciziei anterioare a instanței de fond, care dispusese plasarea lor în arest preventiv. Totodată, cererile celor doi pentru înlocuirea arestului preventiv au fost, de asemenea, respinse ca fiind nefondate.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, și-a criticat vineri socrii, care sunt cercetaţi de DNA după ce au încercat să o mituiasă pe mama judecătoarei din dosarul său de corupție pentru o sentinţă mai blândă în proces.

„Ai impresia că justiţia e ca la piaţă” şi că “te trezeşti să învârţi prăjituri şi să le împachetezi în bani”, descriind toată întâmplarea drept „tot felul de poveşti de gospodine. (…) Nu ştiu ce au avut oamenii ăştia in cap. Au vrut să-mi facă cadou o astfel de chestiune şi au considerat că cineva ar aprecia astfel de cadouri. Deci eu consider că din perspectiva mea ca şi cetatean, respectiv din perspectiva mea, ca şi primar al municipiului Baia Mare, din perspectiva mea, ca şi om care se afla la un moment final într-un dosar care urmează a fi evaluat şi a se realiza pronunţarea de către completul de judecată în care se află doamna judecător, afectată sau pusă în vreun fel sub o astfel de situaţie de către mamă, soacră şi aşa mai departe, aşa cum participantele la acel parcurs de la prăjituri la bani, la firme şi la tot felul de poveşti de gospodine….”, a afirmat primarul din Baia Mare într-un clip pe pagina sa de Facebook.

DNA a anunțat oficial, joi, reținerea socrilor primarului din Baia Mare:

  • „În data de 25 octombrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite.
  • Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.
  • Ulterior, la data de 6 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remiși după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.
  • În contextul menționat mai sus, în data de 8 noiembrie 2023, într-un restaurant din Cluj Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
  • În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea ,,rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”.

Soacra lui Cherecheș a fost prinsă în flagrant, miercuri, în timp ce îi dădea mită 50.000 de euro mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj care ar urma să pronunțe decizia definitivă în dosarul de corupție în care în prima instanță Cherecheș a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că flagrantul a fost organizat într-un restaurant din Iulius Mall din Cluj-Napoca, soacra primarului fiind ridicată de procurori pentru a fi dusă la audieri la DNA.

În 19 octombrie, Curtea de Apel Cluj a amânat pentru 24 noiembrie pronunţarea în dosarul lui Chereche