Peste 47% dintre români spun că ascultă muzică populară, iar faţă de acum 10 ani, a scăzut cu aproximativ 20% numărul celor care ascultă pop, iar numărul celor care preferă manele a crescut mai mult decât al celor care ascultă muzică clasică, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP Research la comanda News.ro, cei chestionaţi putând opta pentru mai multe variante de răspuns.

Întrebaţi ce gen de muzică ascultă, 47.3% dintre cei chestionaţi menţionează muzica populară (faţă de 49.7% în 2013), 29.2% pop-dance (faţă de 41% în 2013), 28.3% cea clasică (faţă de 22.8% în 2013), 21.6% manele (faţă de 14.2% în 2013), 19.2% hip-hop (faţă de 18.2% în 2013), iar 16.5% rock (faţă de 19.5% în 2013).

Numărul celor care ascultă manele a crescut cu 7,4% în ultimi 10 ani, iar al celor care afirmă că ascultă muzică clasică a crescut cu 5,5%.

10.8% menţionează alt gen (faţă de 2.7% în 2013).

4.8% dintre respondenţi spun că nu ascultă muzică (faţă de 1% în 2013), iar 0.9% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Analiza socio-demografică relevă că ascultă muzică populară în special persoanele mai în vârstă, cele cu educaţie primară sau medie, cei inactivi pasivi, locuitorii din rural, cei cu un venit mai redus, cei care nu utilizează reţelele sociale.

Spun că preferă pop-dance mai ales: persoanele cu vârsta sub 45 de ani, cei cu educaţie superioară, gulerele albe, angajaţii la privat.

Persoanele cu studii superioare, gulerele gri sau albe declară într-o proporţie mai ridicată decât restul populaţiei că preferă muzica clasică.

Declară că ascultă manele mai ales persoanele mai tinere, cu vârsta sub 45 de ani, cele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din urbanul mic şi din rural, utilizatorii reţelei Tik-Tok, cei cu un venit mai redus.