Magistrații Tribunaulului Cluj au decis condamnarea fostei ministră a Sănătății, Sorina Pintea, la trei ani și jumătate cu executare pentru corupție.
Împotriva acesteia a fost dispusă și reținerea a 10.000 de euro, banii pe care fosta ministră îi luase cu titlu de mită de la o societate comercială. Pintea a fost prinsă în flagrant în timp ce lua mită din postura de șef al al Spitalului Județean Baia Mare.
Hotărârea primei instanțe nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
„În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata Pintea Sorina, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public. (…) deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi cea a arestării preventive de la data de 29.02.2020 la data de 06.03.2020. (…) dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de Euro (echivalent în lei la data de 20.12.2019) de la inculpata Pintea Sorina, care se execută (…) menţine măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanţa din data de 19.03.2020 emisă în dosarul penal nr. 105/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală, asupra imobilelor aparţinând inculpatei S.P., constând în: – cotă 1/1 din terenul extravilan în suprafaţă de ….bun comun cu soţul G.O., – cotă 1/7 din terenul extravilan în suprafaţă de …., bun comun cu soţul G.O.,până la concurenţa sumei de 47.736 lei.
În temeiul art. 146 alin. (3) C.proc.pen. dispune conservarea prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, a suporturilor optice conţinând materialele rezultate din supravegherea tehnică. În temeiul art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 17.407 de lei. Conform art. 275 alin. (6) C.proc.pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu, av. Jiman Mara-Roxana, în cuantum de 900 de lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Executorie privind menţinerea măsurii asigurătorii. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea sentinţei penale. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatei şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.04.2024.”