UPDATE drept la replică: Ne-a contactat bărbatul căsătorit, cu doi copii şi ne-a transmis punctul său de vedere. Iată-l:

"1. Fata doamnei e minora si nu are ce căuta la domiciliul vecinului meu, fapt pentru care a fost avertizată de catre polițiști de mai multe ori. Nicidecum casătoriți. In urma unui conflict intre ea și cumnata prietenului ei a apelat la mama ei (Luminița), care a pornit in mare viteza spre Mănăstirea cu un taxi in care se aflau doi inși: un renumit bătăuș (zis Bomfi), inarmat cu 2 securi și un altul, tot major, care a declarat organelor de poliție toate cele intamplate și care nu a fost implicat in cearta ce a urmat. Odata ajunși la destinație, numitul Bomfi a coborat din taxi foarte nervos cu securile in mana strigand: "Ce-i cu voi și va dau in cap". Eram pe banca in fața casei cu un băiețel de 5 ani și o fetiță de 3. A coborat hotarat spre noi sa intre in curtea vecinilor, fiind o curte comuna in care au domiciliu mai multe familii. In momentul in care a ajuns aproape de copii m-am ridicat de pe banca, l-am prins de maini sa nu ajunga la copiii care plangeau deja și tatăl lor l-a lovit pe individul care a lăsat securile și a fugit in drum. Doamna Luminița și-a pierdut dispoziția de scandal vazand că așa numitul Bomfi ia bătaie a fugit spre drum, moment in care s-a impiedicat pe o treapta de beton și s-a zdrobit toata. La care a sarit sora ei, stand in vecini, sa o ajute sa se ridice, urland ca am lovit-o și multe altele. Mai mult din ce am ințeles a fost in gardă la Dej, refuzand ingrijirile medicale, acestea nefiind necesare pentru ca nu prezenta absolut nici o leziune, doar ceva julitura pe cot si pe frunte și au fugit impreună din spital inainte sa li se faca vreo hartie sau să dea vreo declarație poliției. Nu știu următoarele lucruri intamplate dar din ce zicea sora ei, care sta in apropiere de mine, am inteles că a avut ceva altercații cu numitul Bomfi pentru că a fost mințit ca la adresa unde eram noi se aflau niște copii, nici decum adulți care ii vor pune probleme in a face un mare tărăboi…"

 

Femeia, uşor trecută de 40 de ani aşteaptă, abătută, marţi, 21 iulie, pe coridoarele I.M.L.Cluj, să fie invitată în cabinetul de consultaţii. Are urme de lovituri în zona feţei şi altele, nevăzute pe trup – mărturiseşte ea – de la o bătaie încasată într-o situaţie de-a dreptul incredibilă, căreia i-a fost nevoită să-i facă faţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică a weekend-ului trecut!

Aceasta spune că sâmbătă noapte a fost chemată de urgenţă, pe când se afla acasă, la Gherla, de către fiica ei, în vârstă de 17 ani – mutată la Mintiu Gherlii, în casa iubitului. Totul, deoarece un vecin care-i face propuneri indecente de ceva vreme s-a îmbătat şi i-a bătut pe amândoi – ba, mai mult, le-a meşterit la tabloul electric şi i-a debranşat de la reţea, lăsându-i pe amândoi în beznă totală, ca-n filmele de groază! De asemenea, a avertizat-o că nici ea şi nici iubitul nu mai au baterie la telefon, deoarece acestea s-au descărcat şi nu mai au nicio sursă de curent!

Povesteşte blonda femeie, încă tulburată, păţania dură prin care a trecut cu trei zile în urmă:

„Am luat rapid un taxi şi am pornit spre adresa viitorului ginere, unde nu mai fusesem până acum… Nici taximetristul nu ştia să se descurce prea bine, aşa că m-a lăsat la câteva sute de metri de casa băiatului, iar eu am pornit, orbecăind, spre ei – neavând, cum spuneam, nici legătură telefonică. Ajunsă în faţa casei lor, m-am trezit întâmpinată chiar de către vecinul cu pricina, bărbat însurat şi cu copii, în vârstă de 38 de ani, care-i face de ceva vreme propuneri indecente fiicei mele.  Acesta-i  bătuse pe tineri şi le demontase reţeaua electrică, de la tablou, iar aceştia mă aşteptau să vin, baricadaţi în casă”.

Luminiţa arată mai departe că vecinul, văzând-o, a tăbărât peste ea înarmat cu o secure! Şi, turbat de furie, a încercat s-o lovească în cap, dar n-a nimerit-o şi a scăpat securea din mână, fiind beat. Nu s-a descurajat şi a luat-o la pumni, învineţindu-i faţa, mâinile şi umărul. Apoi a lăsat-o acolo, prăbuşită la pământ, intrând în casă la oaspeţii pe care-i avea în curte, păşind printre lăzile de bere răspândite pe iarbă… Între timp fiica, ieşită din casă la auzul ţipetelor mamei, văzând scena, făcuse un atac de panică şi leşinase.

Îşi continuă femeia realatarea: „După ce mi-am mai revenit puţin, m-am ridicat şi am sunat la numărul de urgenţă 112, astfel că a sosit repede o echipă de poliţişti de la Dej, însoţită de o ambulanţă SMURD. Ne-au transportat pe amândouă la Spitalul Municipal Dej, unde medicii ne-au acordat primul ajutor, ne-au luat tensiunea, după care am mers la poliţie şi am făcut, ambele, plângere împotriva individului. Iar acum m-am prezentat la I.M.L.Cluj, ca să continui ce am început – fiindcă nu pot lăsa lucrurile aşa”!

Femeia este poftită în cabinetul de consultaţii şi, după un consult care a durat circa zece minute, iese ţinând în mână un certificat în care medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri. Adaugă aceasta, înainte să părăsească sediul instituţiei medicale clujene: „Trebuie să-l punem pe individ la punct pentru că respectivului nu-i pasă nici de biata lui soţie, nici de copii… Nu accept să rămân bătută de un asemenea om, fără ca el să rămână nepedepsit, mai ales că am dureri insuportabile de cap şi duminică nu am putut nici măcar să mă ridic din pat! Aşa că vom merge până la capăt”!

Sorin Grecu