Anton, elev la Liceul de Coregrafie, şchioapătă pronunţat în timp intră în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Prezintă răni la ceafă şi mâna dreaptă, provocate de un câine ciobănesc german, pe strada unde locuieşte, Cojocnei, care l-a atacat sâmbătă dimineaţă, pe când îşi plimba bichonul. Şi-a salvat, în disperare, căţelul, dar nu s-a putut opune colţilor câinelui fioros, care a putut fi alungat, ulterior, doar prin intervenţia trecătorilor. Şi, culmea, când a fost anchetat la faţa locului de către jandarmi, proprietarul a fost cel care i-a apostrofat pe oamenii legii, evitând totodată să contacteze familia victimei.
Adolescentul de 16 ani, inteligent şi volubil, cu un trup armonios şi mişcări elegante de balerin, este însoţit la I.M.L. Cluj de tatăl său. Povesteşte, după ce facem cunoştinţă, că în dimineaţa zilei de sâmbătă, 10 octombrie, ieşise la plimbare cu bichonul său, pe strada Cojocnei din cartierul Între Lacuri. Când, pe neaşteptate, de pe poarta casei de la numărul 7, a ieşit în faţa lor un uriaş ciobănesc german.
Explică mai departe Anton: „L-am văzut fără lesă şi în primă instanţă am crezut că-i dresat, aşa că n-am făcut niciun gest de apărare sau retragere. Dar, când am văzut că se repede la căţel, mi l-am luat rapid pe acesta în braţe. Totuşi, ciobănescul a apucat să-l prindă cu colţii de coadă şi, în timp ce încercam să-l îndepărtez, în lupta care a urmat m-am aplecat. Iar el, cum mă aflam în poziţia respectivă m-a rănit cu ghearele în dreptul cefei, după care mi-a capsat serios mâna dreaptă. Norocul nostru a fost că au intervenit rapid câţiva tineri, aflaţi prin preajmă, care au reuşit să alunge câinele”.
Apoi adaugă, cu tristeţe: „Din păcate, imediat după ce s-a consumat incidentul am avut un teribil atac de panică: n-am mai putut respira şi trepidam din tot trupul, astfel că tinerii au chemat imediat ambulanţa. Am ajuns la U.P.U. de la Clinica de Pediatrie, după care am fost transportat la Clinica de Boli Infecţioase, unde medicii mi-au administrat un vaccin antirabic. Şi, nu numai atât, mai am de făcut patru reprize de vaccinuri, până pe data de 9 noiembrie. Dar acum ne lovim de o altă problemă: proprietarul câinelui ne face probleme, a vorbit urât până şi cu jandarmii sosiţi la faţa locului şi, totodată, am aflat de la veterniarul din zonă că ciobănescul german al vecinului nu a fost vaccinat decât o singură dată, şi asta cu mult timp în urmă, pe când avea vârsta de şase luni. Ca urmare, nu cred că avem prea multe şanse să ajungem la vreo înţelegere cu acesta.”
Tânărul e poftit de către medici în cabinetul de consultaţii, aşa că-mi continui dialogul cu tatălsăui. Acesta, extrem de supărat, mărturiseşte la rândul său: „Din cauza încleştării, băiatul a rămas cu dureri mari la piciorul drept – care-l deranjează teribil în timpul dansului. De asemenea, am aflat din cartier că este pentru a treia sau a patra oară când câinele acesta sare – prin poarta lăsată deschisă – la trecători! De pildă, numai joi, cu două zile înainte de incidentul cu fiul meu, a fugărit o doamnă până-n uşa blocului, iar norocul femeii a fost că a reuşit să închidă uşa scării la timp, altfel câinele o hăcuia!”
Între timp se întoarce şi adolescentul, ţinând în mână un certificat, în care medicii i-au recomandat o lună de îngrijri medicale. Apoi, înainte de a părăsi sediul instituţiei medicale, tatăl lui Anton concluzionează: „Ieri am fost la poliţie, unde – pe lângă faptul că am întocmit plângere penală pe numele proprietarului animalului – am fost sfătuiţi de poliţişti să ne angajăm un avocat, ca să-l înaintăm pe individ în justiţie, mai ales pentru că nu vedem că ar avea vreo remuşcare pentru faptele câinelui său”!