Mijlocul verii 2021 a adus o creștere de prețuri de până la 12,96% la apartamentele de vânzare și o apreciere a chiriilor cu 5,69%.
Anunțul revenirii în amfiteatre a studenților de la toamnă a condus la creșterea chiriilor în luna iulie. Cele mai spectaculoase creșteri s-au înregistrat în Mărăști, cartier preferat de studenții, acolo unde Indicele Blitz pe chirii a crescut cu 14,04%, și în zona centrală unde indicele Blitz a crescut cu 12,20%.
„Acum o lună anticipam creșteri prilejuite de întoarcerea studenților la formatul fizic de cursuri cu prezență la sală, după scăderea importantă la chirii înregistrate în lunile martie – iunie. Astfel, în luna iulie Indicele Blitz pe Cluj pentru apartamente de vânzare a înregistrat o creștere de 3,47%, după scăderea cu 5,74% din luna precedentă. Punctual pe diverse zone însă, am putut constata salturi majore de prețuri de până la 8-12%”, arată specialiștii în imobiliare.
Per total, intențiile de tranzacționare au avut un volum constant crescut, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului, piața se confrunta cu un nivel scăzut de activitate.
Prețuri mai mici decât în urmă cu un an
Față de nivelul de prețuri din iulie 2020, indicele Blitz, adică prețul mediu pe mp la apartamentele de vânzare, e puțin mai scăzut cu 2,99%, adică prețurile au fluctuat de-a lungul ultimelor 12 luni în jurul acelorași valori, iar variația s-a produs de la 1.507 Euro pe mp în iulie anul trecut, potrivit Blitz.
Trendul general însă este de ușoară scădere, de la un vârf de 1.664 euro pe mp, înregistrat în decembrie anul trecut, cu fluctuații mari de prețuri în ambele sensuri de 5-12%, după creșterile impetuoase de la început de an, ceea ce reprezintă fluctuații ale unei piețe în revenire odată cu intrarea în „normalitate”.
Majorări de prețuri la apartamentele de vânzare
Pe segmentul apartamentelor de vânzare în Cluj, indicele Blitz pe Cluj a avut o creștere de +3,47 % la nivelul municipiului Cluj-Napoca, adică prețul mediu de cumpărare a unui metru pătrat la nivelul municipiului a fost de 1.462 euro/mp.
Față de luna iunie, când se constata o scădere de prețuri de -5,74 %, pe fondul unei cereri mai scăzute de tranzacționare din partea clienților cumpărători, prețurile au crescut în medie, dar au fluctuat puternic cu până la 8-12% în diverse cartiere din Cluj.
Experții în imobiliare de la Blitz sunt de părere că luna iulie, și în general perioada verii, sunt luni cu o activitate crescută în piață, sunt luni cu multe vizionări și negocieri.
Unde s-au înregistrat cele mai mari creșteri?
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în câteva cartiere care în mod normal nu atrag atenția prin variații atât de mari:
În cartierul Andrei Mureșanu, prețurile au tras media în sus de la 1.859 euro pe mp la 2.100 euro pe mp, reprezentând o creștere cu 12,96%.
În Mărăști prețurile au crescut de la 1.756 la 1.904 euro pe mp, reprezentând o creștere cu 8,43%.
În celelalte cartiere monitorizate de Blitz, prețurile au avut o creștere mai moderată:
– Gheorgheni cu 3,5% până la nivelul de 1.954 euro pe mp.
– Grigorescu cu 2,7% până la nivelul de 1.901 euro pe mp.
– Mănăștur cu 1,79%, până la valoarea de 1.595 euro pe mp.
Scăderi de prețuri la apartamentele de vânzare
În alte câteva cartiere importante prețurile au dimpotrivă au fost pe trend de scădere. Astfel, în Plopilor, unde s-a înregistrat și cel mai mare preț din Cluj de 2.249 euro pe mp în luna iunie 2021, prețurile au scăzut cu 6,36% până la plafonul de 2.106 euro pe mp.
Scăderi mai moderate au avut loc în cartierele:
– Iris – o scădere de 2,4%, la un nivel de 1.547 euro pe mp (- de la 1,585 euro pe mp)
– Bună Ziua cu 3,25%, până la un nivel al prețurilor de 1.964 euro pe mp de la saltul de 2,030 euro pe mp.
– Zorilor, cu 1,51%, până la valoarea de 1.693 euro pe mp (- de la 1.719 euro pe mp).