În timp ce în județul Cluj nu există săptămână în care să nu fie raportat un act de cruzime fațe de animale domestice sau sălbatice, Consiliul Judeţean Ilfov şi Humane Society International / Europe lansează un parteneriat pentru animalele de companie din judeţul Ilfov.
Consiliul Judeţean Ilfov, prin Direcţia Protecţia Animalelor, a încheiat un parteneriat pentru binele comunităţii împreună cu organizaţia internaţională de protecţie a animalelor, Humane Society International / Europe. În cadrul acestei colaborări echipele de medici veterinari vor asigura accesul la servicii veterinare gratuite (sterilizări, vaccinări, deparazitări, servicii de prim ajutor unde este nevoie) pentru câini şi pisici.
Iniţiativa, care va continua şi în 2025, face parte dintr-un efort mai amplu de a sprijini autorităţile locale în adoptarea unor strategii umane şi eficiente pentru managementul populaţiei canine, promovând în acelaşi timp educaţia publicului cu privire la bunăstarea animalelor şi deţinerea responsabilă a animalelor de companie. De asemenea, vor fi organizate mese rotunde pentru a susţine autorităţile locale şi judeţene în crearea de planuri strategice pentru gestionarea umană a animalelor străzii din regiune.
Sute de câini şi pisici vor beneficia de acest program, contribuind astfel la crearea unui mediu mai sigur şi mai sănătos atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Programul se va concentra pe zonele roşii din Ilfov (sedii de firme, instituţii, foste unităţi militare sau comunităţi defavorizate), unde sunt identificate multe animale.
Hubert Thuma, preşedinte Consiliul Judeţean Ilfov: „Mie nu îmi e ruşine să le spun celor de la Humane Society International/Europe: Învăţaţi-ne, ajutaţi-ne, colaboraţi cu noi! În acelaşi timp, mă întristează pentru că realizez că, după ani şi ani, noi ca ţară nu am reuşit să îngrijim animalele fără stăpân la nivelul pe care îl merită. În 2013, am votat împotriva legii uciderii animalelor în masă. Am explicat atunci că sterilizarea, informarea şi educarea în masă sunt soluţiile. Mai târziu, în 2020, când am devenit preşedinte de consiliu judeţean, iată, am putut demonstra că există metode umane şi eficiente. Le mulţumesc celor de la HIS/Europe pentru parteneriatul de bine pe care ni l-am asumat împreună!”
Programul Compasiune pentru companioni al HSI/Europe sprijină proiecte dedicate ajutorării animalelor de companie din comunităţi dezavantajate din România încă din 2022. Prin organizaţii locale partenere, HSI facilitează accesul la îngrijire veterinară şi asistenţă în comunităţile în care aceste servicii sunt inexistente sau prea costisitoare. Peste 2000 de câini şi pisici din adăposturi, de pe stradă sau ai căror deţinători nu îşi permit îngrijirea medicală au fost ajutaţi până acum în România.
Andreea Roseti, directorul pentru România al HSI/Europe declară: „Am lansat programul „Compasiune pentru companioni” pentru că animalele din România si din aceste comunităţi au nevoie de ajutor. Ştiu din experienţă că îngrijirea medicală face diferenţa între viaţă şi moarte pentru animalele străzii. Cunosc, de asemenea, eforturile uriaşe ale celor care au grijă de animale şi nu mai pot duce povara îngrijirii puilor abandonaţi sau născuţi pe stradă. Aici intervenim noi. Am început această colaborare între noi şi Consiliul Judeţean Ilfov pentru că Ilfov a demonstrat deja că are o viziune sustenabilă, care pune pe primul loc viaţa tuturor fiinţelor.”
Dr. Katherine Polak, VicePreşedinte Companion Animal Welfare and Engagement la Humane Society International: „Humane Society International (HSI) este pregătită să ajute autorităţile în gestionarea umană a populaţiilor de câini şi pisici de pe stradă, bazându-se pe date, cercetări riguroase, şi pe expertiza în domeniu. HSI are o echipă specializată în Monitorizare, Evaluare, Impact şi Evaluare (MEIA) care lucrează la nivel global pentru a sprijini guvernele în identificarea celor mai bune metode de gestionare a acestor populaţii de animale. Vom ajuta autorităţile din Ilfov şi împrejurimi să ia decizii informate şi umane în beneficiul animalelor, dar şi al comunităţii.”
HSI a condus cu succes programe de gestionare a populaţiei de animale în întreaga lume, abordând problemele legate de bunăstarea animalelor la nivel local sau naţional. De-a lungul anilor, echipa MEIA din HSI a oferit sprijin organizaţiilor locale şi guvernelor, utilizând tehnologii de înaltă precizie prin dezvoltarea de aplicaţii mobile personalizate pentru colectarea şi monitorizarea datelor legate de programele de sterilizare, capturare-sterilizare-vaccinare-returnare a câinilor şi de vaccinare în masă.
Prin promovarea bunăstării animalelor în peste 50 de ţări, Humane Society International îşi desfăşoară activitatea în întreaga lume pentru a încuraja relaţia om-animal, salvarea şi protejarea câinilor şi pisicilor, ameliorarea condiţiilor legate de bunăstarea animalelor de fermă, protejarea faunei sălbatice, susţinerea practicilor de testare şi cercetare fără experimente pe animale, dar şi pentru a răspunde în caz de dezastre şi a combate orice tip de cruzime faţă de animale.