Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită persoanele interesate miercuri, 5 iunie 2019, de la ora 12.30, să ia parte la expoziția de final de an a claselor ,,De-a arhitectura din județul Cluj”, care au urmat unul dintre programele asociației De-a arhitectura, entitate organizatoare a acestui eveniment, în anul școlar 2018-2019.
Expoziţia sărbătoreşte rezultatele procesului educaţional desfăşurat de elevi pe perioada unui an şcolar (sau chiar a doi), alături de tandemul cadru didactic-arhitect îndrumător, şi prezintă creaţiile copiilor, de la cei mai mici la cei mai mari, materializate prin machetele oraşelor imaginate de ei.
Orașele construite la scara unui omuleț LEGO au rezultat prin parcurgerea cursului „De-a arhitectura în orașul meu” adresat claselor a III-a și a IV-a. „De-a arhitectura în oraşul meu” este un program care pune la lucru creativitatea elevilor, îi face mai atenți la ce se întâmplă în orașul sau satul lor și îi ajută să descopere lumea fascinantă a arhitecturii cu ajutorul unei echipe ce îi ghidează, formată din cadru didactic și arhitect îndrumător voluntar. Programul se desfășoară la nivel național și este gratuit.
Lumile fantastice descoperite de cei mici în călătoria lor de un an sau doi alături de cele două personaje (Grifonel şi Seminţica) în jurul cărora se conturează cursul „De-a arhitectura mini” adresat claselor pregătitoare, I şi II sunt reprezentate prin desene şi machete. Scopul acestui curs este acela de a le încuraja copiilor puterea și plăcerea de a imagina, mai cu seamă a acelor copii care abia au păşit pe poarta şcolii. Programul se desfăşoară la nivel naţional ca opţional sau extracurricular şi este gratuit.
Rezultatele palpabile ale parcurgerii programului „De-a arhitectura în şcoala mea”, materializate prin propuneri de proiect pentru schimbarea în bine a locului în care îşi petrec mult timp studiind, şcoala, vor fi prezentate de elevii mai mari după un proces de investigare a şcolii lor şi de identificare a aspectelor legate de clădire pe care au dorit să le îmbunătăţească.
Expoziţia din Cluj-Napoca va putea fi vizitată gratuit la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Palatul Reduta (sediul central), Sala Mare, str. Memorandumului, nr. 21, pe 5 iunie 2019 între orele 13:00 şi 16:00.
*Pentru mai multe detalii despre cursurile opţionale, dar și despre alte programe și activități oferite de către asociație, cei interesați sunt rugați să consulte pagina oficială AICI.