O tânără de 14 ani din Italia a fost îndemnată de colegii ei să se sinucidă. O numeau „Ebola”, o hărțuiau și îi spuneau că dacă își ia viața, nimeni nu va observa.
Eleva de gimnaziu a trăit clipe îngrozitoare la școala din provincia Latina. Pentru a o determina să încheie socotelile cu viața, minora era hărțuită zilnic de colegii de clasă, care complotau împotriva ei. O numeau adesea „Ebola” și se fereau de ea ca de un virus mortal. Cum a început totul și cine a pus capăt ororilor prin care fata trecea zi de zi.
Tânără de 14 ani, îndemnată de colegii ei să se sinucidă. Mama a alertat autoritățile
Fiindcă trecea prin clipe greu de imaginat la școală, fata a decis să-i povestească mamei la ce chinuri o supun colegii ei. La auzul acestor lucruri, mama a alertat imediat autoritățile, iar acum întreaga clasă este cercetată pentru instigare la sinucidere și hărțuire.
Se pare că minorii s-au organizat să-i facă viața amară fetei prin intermediul unui grup de WhatsApp. În el se aflau 12 băieți și trei fete, dar nu și victima. Copiii o numeau Ebola și susțineau că fata trebuie evitată precum un virus mortal. Aceștia aveau o adevărată strategie de hărțuire, care conținea mesaje directe transmise fetei, încărcate cu umilințe și jigniri. La adresa tinerei au mai existat și alte mesaje cutremurătoare, însă acestea erau făcute publice pe rețelele de socializare.
Unul dintre mesajele îngrozitoare este acela potrivit căruia o îndemnau să se sinucidă: „Omoară-te, pentru că n-o să observe nimeni”
Mama fetei și-a dat seama că fiica ei nu era în regulă. Aceasta întârzia adesea la ore, fiindcă se temea să se întâlnească cu hărțuitorii ei. Ba chiar, femeia își însoțea fiica până în fața școlii, pentru a se asigura că fata ajunge la timp la clasă.
Potrivit investigatorilor, s-a descoperit că minorii aveau un chat secret, unde scriau mesaje groaznice pentru colega lor de clasă. Fiindcă nu sunt ajunși la vârsta majoratului, aceștia nu pot răspund în fața legii.
Din păcate, fenomenul de bullying este tot mai întâlnit în Italia.
Ce înseamnă bullying?
Bullyingul reprezintă o modalitate în care o persoană sau un grup de persoane se comportă intenționat și repetat, în așa fel încât să facă pe cineva să se simtă rănit, înfricoșat sau jenat. Potrivit psihologilor, bullyingul este reprezentat de acțiunile sau amenințările repetate, inițiate de către una sau mai multe persoane, care au sau sunt percepute a avea mai multă putere sau statut decât ținta lor, pentru a provoca frică, suferință sau rău.
Important de precizat este că bullyingul poate fi de mai multe tipuri, și anume: fizic, verbal și psihologic. Bullyingul fizic constă în acțiuni precum lovirea, împingerea, împiedicarea, furtul bunurilor și agresiunea sexuală. În ceea ce privește bullyingul verbal, acesta constă în tachinări, porecle cu conotație negativă, comentarii sexuale inadecvate și batjocură. În fine, bullyingul social se referă la răspândindirea de zvonuri sau excluderea cuiva dintr-un grup. Această modalitate de a face rău cuiva poate fi și cyber-bullying, care îmbină practici ale bullyingului social și verbal, însă în mediul digital, în special prin intermediul rețelelor de socializare.