Ziar de Cluj a realizat un interviu cu avocata Roxana Süle, una dintre puținele persoane de sex feminin care s-a specializat în cauze penale. Are 10 ani de când a pășit cu drepturi depline într-o sală de judecată și militează pentru măsuri preventive corecte, în raport cu acuzațiile aduse clienților săi.
Roxana Süle susține că se dedică în totalitate cauzelor la care intră și că exclude să reprezinte suspecții de comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală cu minori, dat fiind că e mamă.
Urmăriți întregul interviu:
Mihaela Trif: Ce înseamnă de fapt percheziția într-un dosar penal. Cât e de spectaculoasă și cât e de banală?
Av. Roxana Süle: Perchezițiile încep la ora șase dimineața, ca să aibă grijă să te ia pe nepregătite sau pe ”nepusă masă”. Evident, unii aleg să deschidă ușa, alții nu. Se intervine cu tot felul de aparaturi și uneori se ajunge și la pagube. Ulterior, se intră în domiciliul persoanei vizate, dacă sunt mai multe persoane suspecte pentru o anumită infracțiune descinderile au loc concomitent, astfel încât cei percheziționați să nu aibă timp să își aducă unul celuilalt la cunoștință ceea ce se întâmplă. Ulterior, se intră în locuință, dacă vorbim de percheziție domiciliară, se prezintă actele, obiectul dosarului pentru care s-a dispus percheziția și se încep căutările.
Au existat situații în care imobiilul percheziționat a fost complet distrus, dar au existat și situații în care organele de cercetare realizează acțiunea într-un mod decent, uneori și aranjează lucrurile din locul în care le-au deranjat. Există situații în care se sparg pereții, se demontează ușile sau diverse chestiuni de acest gen. De obicei oamenii ascund ceva în pereți.
Mihaela Trif: Când află avocatul de percheziție? Dacă descinderile se fac la ora șase, când intră avocatul în acțiune?
Av. Roxana Süle: Desigur, persoanelor percheziționate li se dă timp să își anunțe avocatul. Înainte să înceapă căutarea li se comunică dreptul de a avea un apărător ales care să asiste la acțiune. Percheziția începe după prezentarea acestuia. Odată ajuns, avocatul analizează ce se întâmplă, verifică buna desfășurare a percheziției, în interesul clientului, în special legalitatea ei. Au existat percheziții, din păcate, la care lucrătorii au mai plantat anumite chestiuni în domiciliul persoanelor percheziționate. Au fost persoane percheziționate la domiciliul cărora s-au găsit droguri despre care ei au relatat că nu știau de existența lor și că ar fi plasate de către organele de cercetare care au venit să facă percheziția.
Mihaela Trif: Cum reușește un avocat să demonstreze o asemenea afirmație ?
Av. Roxana Süle: Este destul de dificil. Apelezi la amprentare, audieri de martori care au cunoștință de faptul că persoana respectivă se ocupă cu așa ceva sau nu. Dar este foarte dificil. Dificil și din prisma credibilității pe care un suspect și-o pierde înaintea unei sentințe definitive. Mai ales dacă discutăm de un suspect care are și antecedente penale sau are un cazier stufos. E greu să demonstreze chestiuni de genul acesta.
Mihaela Trif: După percheziții continuă etapa cu cele 24 de ore de reținere. Ce se întâmplă atunci?
Av. Roxana Süle: După finalizarea percheziției, persoana în cauză este condusă la audieri, în urma audierilor – depinde dacă persoana respectivă dorește sau nu să dea declarații… Eu îmi sfătuiesc clienții ca în prima fază să nu dea declarații, pentru ca eu să consult dosarul și să văd exact pe ce se bazează acuzațiile, ce probe există și pentru ce infracțiune este cercetat. Este foarte important să știi de ce ești acuzat înainte să răspunzi la orice întrebare a anchetatorilor, pentru că sunt lucruri pe care persoana în cauză poate să nu le cunoască. Au fost martori care au relatat lucruri neadevărate, ori lucruri pe care alții le-au uitat. De aceea cred că este mai bine să dai declații după ce studiezi dosarul.
Mihaela Trif: Se practică un ”joc psihologic” în cele 24 de ore de reținere ? Suspectul este ținut în tensiune?
Av. Roxana Süle: Este adevărat că o persoană care urmează să fie reținută are un stres și se produce o dramă. Acum discutăm în special despre persoanele care nu s-au întâlnit cu astfel de proceduri și ajung la audieri/percheziții/rețineri pentru prima oară. În momentul în care ajunge pe arest, cele 24 de ore par o eternitate și mintea îi este invadată de toate gândurile negre. Încearcă sub orice formă să își asigure ieșirea din acel loc.
Mihaela Trif: Ce se întâmplă în sala de judecată când se pune în discuție propunerea de arest preventiv, la domiciliu sau control judiciar? Cât de grave sunt fiecare?
Av. Roxana Süle: Ulterior reținerii, desigur că se pot dispune mai multe măsuri: arestul la domiciliu, arestul preventiv sau controlul judiciar, cea din urmă fiind măsura cel mai puțin restrictivă, urmată de arestul la domiciliu. În schimb, arestul preventiv este cea mai aspră și cea mai gravă măsură care se poate dispune în sarcina unui inculpat. Desigur, de fiecare dată vorbesc cu clientul și încerc să îi explic că nu este atât de grav pe cât pare și să se gândească ce s-ar fi întâmplat dacă era spre exemplu victima unui accident rutier și nu s-ar mai afla astăzi în viață. Acesta este exemplul pe care îl ofer destul de des, ca să nu dramatizeze. Sunt persoane pe care stresul le doboară pur și simplu. Familiile lor sunt și ele afectate. Am văzut părinți care și-au văzut copiii pe arest și erau pur și simplu terminați.
Mihaela Trif: Ați obținut achitări în dosare în care s-au luat măsuri preventive?
Av. Roxana Süle: Am avut recent o achitare, în urmă cu două săptămâni pe o infracțiune de înșelăciune. Spre fericirea mea, în dosarul respectiv nu au fost luate măsuri preventive. Lupta s-a purtat pe declarațiile martorilor, pentru că unele persoane, în momentul în care ajung în fața organelor de urmărire penală doresc să scape cât mai repede de acolo, nu mai analizează în concret ceea ce declară. Unii doresc cu rea credință să facă rău unei alte persoane și atunci se ajunge în situația de acuzație terminată cu achitare.
Mihaela Trif: Se spune că orice avocat are dosare care îl țin treaz cu nopțile. Dumneavoastră v-ați întâlnit cu astfel de situații?
Av.Roxana Süle: Din păcate eu nici după cei 10 ani de avocatură nu am reușit să nu pun suflet. De fiecare dată mai am câte o revelație noaptea, mă trezesc cu câteva ore mai devreme și tot așa. Mă pun în pielea persoanelor pe care le apăr și mă întreb cum percep ele situația. Acesta este și unul dintre motivele pentru care în această pandemie care a dus la audieri prin videoconferințe nu m-am putut acomoda sub nicio formă. O persoană arestată, ulterior adusă în fața instanței doar prin videoconferință ia foarte dificil legătura cu mine. Să spunem că mi-a venit o idee de apărare cu trei minute înainte de începerea ședinței eu, practic, nu mai am cum să îi aduc la cunoștință acest aspect. Clientul este în spatele unui televizor, procurorul e în sală, nu mai am sub nicio formă cum să iau legătura cu ea în momentul respectiv, deși vorbim de un aspect care poate să fie foarte important. Singurul lucru bun mi se pare că e stabilirea cauzelor pe ore, câteodată nici acestea nu se respectă.
Dar să vă povestesc o întâmplare. Am avut recent o cauză în care clientul meu a fost arestat și pur și simplu nu a auzit absolut nimic din ce s-a discutat în sală. Era vorba de o prelungire a măsurii arestului preventiv, iar el nu a reuști să audă absolut nimic din ce a discutat judecătorul în sală, care ne-a și spus „ne pare rău, acestea sunt condițiile”. Mie nu mi se pare normal ca lucrurile să se desfășoare așa. În momentul în care inculpatul ajunge în sala de judecată, judecătorul altfel în percepe. Uneori se poate schimba o soluție în această situație.
Mai mult decât atât, în spatele ecranului mi se pare ce întâmpină dificultăți în a-și găsi cuvintele. Eu în boxă pot să îi sfătuiesc exact ce să spună și cum să se manifeste, ori din spatele unui televizor mi se pare că e puțin dificil pentru că o parte importantă atunci când ești audiat este tonalitatea.
În condițiile în care persoana este prezentă, lucrurile se desfășoară altfel, față de cum se desfășoară prin videoconferință. Eu nu sunt de acord absolut deloc, nu îmi place, mai ales că se încalcă flagrant dreptul la apărare al persoanei care este audiată prin videoconferință.
Mihaela Trif: Care este infracțiunea la care nu ați intra niciodată ca avocat? De ce?
Av. Roxana Süle: Mai ales de când sunt mamă… la agresiunile sexuale cu minori. Nu aș putea să reprezint niciodată un suspect de comiterea unei astfel de infracțiuni. Cred că încadrările de pe latura această sunt prea blânde față de ce se întâmplă în realitate. Infracțiunile de acest gen, din păcate au luat amploare în ultimii ani. Vedem și în presă și în instanță că există tot mai multe abuzuri față de copii. Nu aș putea niciodată să reprezint un inculpat într-un astfel de dosar.
Mihaela Trif: Care sunt infracțiunile prea dur pedepsite prin lege?
Av. Roxana Süle: Aș menționa aici evaziune fiscală, pentru că este vorba totuși de un prejudiciu, care se poate achita și mi se pare că pedeapsa este mult prea mare. Cred că oricine care ajunge într-o condamnare pentru asemenea infracțiune ar încerca pe orice căi să ajungă să achite prejudiciul cauzat, pentru ca să nu ajungă în spatele gratiilor. Odată încarcerată o persoană pentru evaziune fiscală plata prejudiciului îi devine imposibilă. La fel cum la măsurile preventive, în momentul în care dispunem cea mai aspră dintre măsuri, arestul preventiv, eu consider că trebuie avut în vedere și cheltuielile care sunt generate cu o astfel de arestare. Cheltuieli care nu ar fi generate dacă inculpatul ar fi plasat în arest la domiciliu. Până la urmă, noi, contribuabilii achităm. Oricum sunt discuții multiple pe tema alocațiilor copiiilor care sunt mici, în raport cu cât se cheltuie cu un deținut. Aceste lucruri ar putea fi eliminate dacă s-ar pune accentul mai mult pe arestul la domiciliu, la fel cum se procedează în alte state.
Mihaela Trif: În încheiere aș dori să îmi răspundeți la o întrebare mai aparte. Ce înseamnă să fii avocat – Ă în penal, unde majoritatea colegilor sunt de sex masculin?
Av. Roxana Süle: De la început mi s-a spus că nu voi avea nicio șansă ca femeie în acest domeniu. Mai ales dacă ai și copii și familie. Mi-au spus că o să îmi fie greu să mă deplasez noaptea… Ei bine, uite că nu mi-a fost așa de greu. Eu zic că fac bine ceea ce fac, cu atât mai mult cu cât nu sunt originară din Cluj, ci din Baia Mare, am suficienți clienți, iar asta arată faptul că am făcut tot ce a fost posibil pentru dreptatea fiecăruia dintre ei, din moment ce ei mă recomandă și altora.
