Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere pe raza municipiului Cluj-Napoca.
La data de 3 februarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere pe fondul nerespectării regimului legal de viteză dar şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier.
Pentru abatrile constatate în cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate un număr de 60 de sancţiuni contravenţionale, 30 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată 2 permise de conducere şi 1 certificat de înmatriculare.