Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a participat joi, 6 iunie 2019, la manifestările prilejuite de celebrarea Zilei Eroilor – ,,Sărbătoarea Națională a Poporului Român în cea de-a 40 zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos, potrivit tradiției românești”.

Domnul Marius Mînzat, apreciază că ,,Azi, când Biserica Ortodoxă Română îi cinstește și îi pomenește pe toți eroii, ostașii, luptătorii români care, de-a lungul veacurilor, s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței, întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român, se cuvine să ne îndreptăm întreaga prețuire și recunoștință față de memoria celor care ne-au deschis calea spre ceea ce suntem în prezent.

Aducem, astfel, un pios omagiu tuturor celor care au marcat istoria neamului român, plătind un preț incomensurabil, cel al propriei vieți.

coral

În acest context a fost organizată o ceremonie militară și religioasă de comemorare a eroilor ce s-a desfășurat în Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii, din municipiul Cluj-Napoca. În cadrul acestei ceremonii au fost organizate o serie de momente speciale, astfel că, elevi din cadrul Școlii de Agenți de Poliție ,,Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca au aprins candele și au depus flori la mormintele unde sunt înhumați peste 1.000 de eroi români, maghiari, germani, sovietici, precum și eroii căzuți în lupta pentru libertate în decembrie 1989.

coral

Totodată, la finalul ceremoniei, în semn de omagiu pentru toți eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, un reprezentant al Muzicii Militare a interpretat la trompetă ,,Il Silentio” (Stingerea), iar o grupă de militari a executat trei salve cu armament de infanterie.

Cu acest prilej reprezentanți ai autorităților publice locale au depus coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Neamului și Monumentul Eroilor Revoluției, în semn de înaltă prețuire și respect pentru dăruirea cu care cei căzuți pe câmpurile de luptă au servit țara și poporul român.

coral