O tentativă de omor a avut loc la Cluj-Napoca, unde un bărbat de 39 de ani și-a înjunghiat părinții.
La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 14.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la o agresiune ce ar fi avut loc la un imobil din municipiu.
În baza solicitării, a fost direcționat de urgență un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, care a identificat trei persoane de 39, 69 și 71 de ani.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că la imobilul respectiv ar fi avut loc o agresiune spontană, respectiv bărbatul, de 39 de ani, pe fondul unor tulburări psihice și-ar fi agresat părinții, provocându-le leziuni cu un obiect tăietor-înțepător.
Echipajele medicale prezente la fața locului au intervenit pentru a acorda ajutor calificat celor două victime, dar și bărbatului de 39 de ani.
În continuare se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și în vederea luării măsurilor legale.