coral

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca anunţă că va organiza duminică, 19 martie, în Parcul Central, un screening gratuit pentru afecţiuni din sfera respiratorie, cardiologică, ORL şi oftalmologică.

coral

„Screening gratuit pentru afecţiuni din sfera respiratorie, cardiologică, ORL şi oftalmologică, pentru locuitorii din Cluj-Napoca, în cadrul campaniei ‘Sănătatea ta, prioritatea noastră’. Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Cluj şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca, organizează în data de 19 martie 2023, în Parcul Central ‘Simion Bărnuţiu’, clădirea Casino Centrul de Cultură Urbană, în intervalul orar 11,00 – 18,00, o campanie de depistare a anumitor patologii din sfera respiratorie, cardiovasculară, ORL şi oftalmologică, intitulată ‘Sănătatea ta, prioritatea noastră’”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de UMF Cluj-Napoca.

UMF Cluj organizează testări gratuite pentru afecţiuni din sfera respiratorie, cardiologică, ORL şi oftalmologică 1

Iniţiativa aparţine colectivului de medici rezidenţi din specialităţile pneumologie, cardiologie, ORL şi oftalmologie, alături de cadrele didactice coordonatoare de rezidenţiat din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca şi proiectul are ca scop sublinierea importanţei diagnosticării precoce a bolilor cronice din sfera respiratorie, cardiovasculară, ORL şi oftalmologică cu posibilele implicaţii şi riscuri în afectarea stării de sănătate şi implicit a calităţii vieţii populaţiei adulte din Cluj-Napoca.

„Testarea este gratuită, fără proceduri invazive, fiind efectuată de către medicii rezidenţi implicaţi în derularea programului. Ne dorim ca pe viitor pacientul să ajungă din timp la medicul specialist, deoarece în spatele unor simptome respiratorii/cardiace, din sfera ORL sau oftalmologice se pot ascunde probleme care pot deveni invalidante sau care pot pune viaţa în pericol. Persoanele depistate în cadrul campaniei cu diverse probleme de sănătate, vor fi îndrumate către cabinetele de specialitate, în vederea stabilirii diagnosticului exact şi instituirii cât mai precoce a unui tratament adecvat”, a declarat coordonatorul campaniei, prof dr Doina-Adina Todea, medic primar pneumolog.

Campania are două arii de interes: una de informare cu privire la depistarea, diagnosticul şi tratamentul bolilor cronice ale populaţiei prin utilizarea de materiale informative şi o alta de monitorizare, prin testări gratuite pentru fiecare specialitate.

„Grupul ţintă este reprezentat de populaţia adultă de peste 18 ani din municipiul Cluj-Napoca. Aceştia, prin informaţiile primite, vor fi: mult mai bine instruiţi despre ce înseamnă o boală cronică şi riscurile acesteia în lipsa prezentării la medicul specialist sau în lipsa unui tratament de specialitate; îndrumaţi să se prezinte în serviciile medicale specializate în stadii incipiente ale bolilor cronice, astfel încât se vor preveni complicaţiile şi spitalizările îndelungate, diminuându-se astfel povara economică a serviciilor medicale”, se mai arată în comunicatul UMF Cluj-Napoca.

coral