Te-ai gândit vreodată că o să fii proprietar de studio de videochat? În caz că nu ți-a venit ideea asta, poate ar fi cazul să o iei în considerare. Îți dăm noi câteva argumente care te vor surprinde. Mai ales dacă ești în căutarea celei mai bune variante de investiții.

Din start, e util să lămurim câteva lucruri despre videochat. În România, este o activitate 100% legală, pe care o poți organiza sub forma unui studio. Există metode corecte și transparente de colaborare cu modelele, deci ai zero motive de preocupare în privința asta.

Dacă ai făcut un pic de cercetare și ai văzut că marile studiouri sunt doar în orașele mari, e bine să știi că lucrurile se schimbă. În ultimul timp, apar afaceri noi și în celelalte orașe din țară. Mai ales că acum sunt la mare modă francizele.

Una dintre cele mai serioase opțiuni de francizare pe care o poți acționa și tu este Preziosa. Suntem unul dintre cele mai cunoscute studiouri din țară, cu recunoaștere internațională. Avem ca parteneri marile site-uri premium, beneficiind și de certificarea LiveJasmin, Nr. 1 în domeniu.

Ca să înțelegi mai bine de ce e preferabilă varianta francizei, îți vom da top 3 motive să alegi direcția asta:

Motivul 1: Videochatul e foarte profitabil

Atunci când deschizi un business de genul ăsta și ajungi pe profit, rezultatele financiare pot fi spectaculoase. Vorbim de sume care depășesc ce ai putea obține din Horeca, de exemplu. Evident, succesul e condiționat de câteva lucruri importante. Dacă oricine și-ar putea deschide studio cu prețul unei garsoniere, ar fi toate orașele României pline de modele.

În realitate, e un domeniu complex, în care trebuie să știi o mulțime de detalii tehnice. Ca să încerci asta singur, îți aia ani buni de zile, plus că orice eroare te-ar costa enorm. De asta e mult mai inteligent să intri sub umbrela unui mare brand, cum e Preziosa iasi. Noi te putem susține din primul moment până la pragul la care devii autonom.

Motivul 2: Înveți totul de la noi

Așa cum îți spuneam, echipa Preziosa te ajută să deschizi un studio, să-l amenajezi și să-șl utilezi. Tot cu suportul nostru faci angajări de personal administrativ și modele, îți organizezi oamenii, îi motivezi printr-un sistem de bonusare testat.

Totodată, Preziosa îți facilitează certificarea LiveJasmin, care îți aduce beneficii excepționale: promovare preferențială pentru modelele tale, invitații la evenimente internaționale. Important e să absorbi maximum din sfaturile și training-urile noastre, ca să le transformi repede în încasări.

Motivul 3: E distractiv!

Videochatul e un domeniu foarte interesant, în care întâlnești oameni surprinzători. Odată ce apar și rezultatele financiare așteptate, o să te prindă. O să vezi că te poți și distra, că poți ajuta împlinirea viselor modelelor tale. Vor veni persoane care să-ți mulțumească pentru oportunitățile oferite și asta o să-ți dea un sentiment special.

În plus, o să te anime treaba de zi cu zi. O să fie nevoie să te implici direct, să motivezi modele și să rezolvi tot felul de probleme. Adică, o să trebuiască să te autodepășești ca manager, să fii tot timpul mai bun. Ia-o ca pe o dezvoltare personală rapidă care, din fericire, îți aduce și mulți bani.

Sună bine pentru tine? Hai să ne auzim la telefon și să facem primii pași spre un parteneriat de succes!