În urmă cu mai bine de o oră, un turdean a postat pe rețelele de socializare un clip în care o femeie, în vârstă de 34 de ani agresează verbal și fizic două adolescente. „Asa ceva este inadmisibil distribuiti va rog copilașii care au fost la data locului și oamenii din bloc care sunt martori sunt îngroziți nu mai zic de fica mea și acea fata care au luat bătaie.Acea femeie a băgat groaza în copii noștri doamne ce suflet poate avea.”, este mesajul postat de Gigi Pantea, cel care a postat clipul și pozele, citat de RefleqtMedia, publicația turdeană care a și luat opinia femeii care apare în videoclip.
„Ieri după amiază am primit un apel telefonic de la fetița mea care-mi spunea, plângând, că niște copii de pe strada Lotus din Turda vor să o bată. Am fugit într-un suflet acolo, iar fata mea mi-a spus că una dintre fete, Denisa Pantea, ar fi sunat-o pe fiica mea pentru a o chema pe strada Lotus. Când a ajuns fata mea pe strada Lotus, acolo o așteptau 15 băieți și 7 fete de vârste diferite, care au făcut cerc în jurul fetei mele și a fetei care a chemat-o pe stradă și le-au provocat să se bată.
Fiica mea nu a vrut să se bată cu acea fată, dar Denisa Pantea i-ar fi spus că ea este pe ciclu și are chef de interval. În schimb o a treia fată, cea cu care am avut altercația, le-a prins de mâini pe amândouă și le-a provocat să se ia la bătaie. Noroc a avut fiica mea că au intervenit alți băieți, care sunt dispuși să dea declarație pentru organele de poliție.
Când am ajuns pe strada Lotus, după ce m-a sunat fiica mea, m-am îndreptat spre fata care a provocat-o, am prins-o de bărbuță și i-am zis că fiica mea are mamă și că dacă se mai leagă de fiica mea, pe care o cheamă tot Denisa, îi rup picioarele. Apoi am dat să plec, iar fiica mea mi-a arătat-o pe cealaltă fată, care a încercat să le provoace să se ia la bătaie înainte să ajung eu. Când am întrebat-o pe fată ce a avut cu fiica mea, acea adolescentă i-a răspuns pe un ton răstit fiicei mele apoi când a văzut că mă îndrept spre ea, m-a lovit cu piciorul în burtă și a început să se agite, în mod isteric. Îmi pare rău pentru că am avut acea altercație cu ea, dar mi-am apărat copilul și cred că orice mamă ar face la fel.
Fata mea stă în casă și plânge de teama aceleși găști de adolescenți, pentru că a primit sms-uri de amenințare.”, spune femeia acuzată că ar fi avut altercația pe strada Lotus.
Femeia susține că are, la rândul ei, certificat medico-legal pentru că fata cu care a avut altercația, Andreea, ar fi zgâriat-o pe umăr și ar fi înțepat-o cu un băț de acadea în mână, ceea ce i-a cauzat o infecție.
Totodată, femeie acuzată de violențe afirmă că a primit amenințări, atât ea cât și fiica ei, de la mai multe persoane și că va depune plângere penală, la Poliția Turda.