Regele Charles împlinește astăzi 75 de ani, dar cel mai probabil nu va primi niciun cadou sau felicitare din partea membrilor familiei regale, deoarece zilele de naștere „nu sunt sărbătorite cu adevărat” în cadrul familiei, a afirmat un fost majordom regal, conform The Express.

Cu toate acestea, fostul majordom al Prințesei Diana, Paul Burrell, a dezvăluit că Regele Charles primea întotdeauna cadouri de la mama sa, regretata Regină Elisabeta, de Crăciun. Paul Burrell a lucrat pentru regretata Prințesă de Wales din 1987 până la moartea acesteia, în august 1997.

El a explicat: „Zilele de naștere nu sunt sărbătorite cu adevărat în Familia Regală. Noi trimitem felicitări și cadouri celor pe care îi iubim, dar familia regală nu face acest lucru și asta m-a surprins întotdeauna.

Mai ales în cazul reginei și al generației mai în vârstă, a fost considerat destul de obișnuit să ne trimitem felicitări de ziua de naștere, pentru că le amintește oamenilor că sunt cu un an mai în vârstă”.

Tot fostul majordom regal a adăugat că Prințesa Diana a fost o excepție, deoarece „era atât de iubită”. Florile și cadourile veneau pe bandă rulantă la ea, iar aceasta spunea mereu: „Îmi urăsc ziua de naștere”, pentru că își petrecea ziua scriind bilete de mulțumire”, a precizat el.

Pentru ziua de naștere a Regelui Charles, Paul Burrell a explicat că probabil acesta nu va avea parte de o serie de felicitări „pentru că nu se vorbește cu adevărat despre asta” și s-ar putea să primească un cântec de „La mulți ani” doar atunci când cimpoiul va cânta sub fereastra dormitorului său.

El a spus: „Oamenii spun „La mulți ani” în jurul reședinței, dar asta e tot”. Singurele cadouri pe care monarhul le-ar fi primit de la mama sa, regretata Regină Elisabeta, au fost cele de Crăciun, notează The Express. Paul Burrel a continuat: „Regina nu prea îi dădea cadouri de ziua de naștere. Îi dădea cadouri de Crăciun, la Sandringham. Dar, de obicei, era ceva util, ceva ce el ar putea folosi atunci când călărea, dar ea afla cu grijă din gospodăria lui ce ar folosi. Cadourile din casa regală sunt de obicei foarte frumoase sau foarte utile”.

Pe de altă parte, Regele Charles este foarte „generos” și își copleșește soția, Regina Camilla, cu cadouri superbe și cadouri făcute pentru ea, potrivit fostului majordom regal.