Expertul în politică externă Sergiu Mișcoiu susține că în cei trei ani de la invazia Ucrainei mașinăria de război rusească nu și-a recăpătat faima pe front, însă schimbarea politicii SUA și atitudinea lui Trump față de Zelenski îi va permite lui Vladimir Putin să-și proclame victoria.

Războiul din Ucraina a început pe 24 februarie 2022, când Rusia a lansat o invazie pe scară largă a Ucrainei. „Operațiunea specială” de trei zile în urma căreia țara urma să intre sub bocancul rusesc s-a transformat într-un război sângeros cu circa 1 milion de militari morți.

Președintele Donald Trump a susținut că bilanțul militarilor uciși a atins în cazul rușilor cifra de 1 milion, respectiv 700.000 în ceea ce-i privește pe ucraineni. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, la începutul săptămânii trecute, că peste 46.000 de soldați ucraineni au fost uciși de la invazia la scară largă a Rusiei în februarie 2022. La începutul lunii februarie, el a susținut că aproximativ 390.000 de soldați ucraineni au fost răniți.

Rusia a pierdut peste 850.000 de militari în Ucraina începând cu 24 februarie 2022, potrivit celor mai recente cifre ale Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, aici fiind incluși morți, răniți, dispăruți și soldați luați prizonieri. Rusia nu a comunicat oficial numărul de persoane decedate.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a raportat că cel puțin 12.300 de civili au fost uciși în Ucraina de la începutul conflictului.

Profesor la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, politologul Sergiu Mișcoiu face, într-un interviu pentru „Adevărul”, bilanțul celor trei ani care au trecut de la începerea războiului în Ucraina.

„Putin va proclama, probabil, victoria”

Adevărul: Faceți-ne, va rog, un scurt bilanț ale ultimului an de război?

Sergiu Mișcoiu: Războiul s-a desfășurat într-o manieră defavorabilă în linii mari Ucrainei. Pe teren, Rusia a avut un avans care nu este considerabil, dar este constant. Sprijinul american acordat prin autorizarea Ucrainei de a lovi mult în interiorul Rusiei a venit foarte târziu și nu a făcut o diferență. Practic, acest ajutor a venit doar după ce Donald Trump a fost ales. Biden a considerat că este necesar ca în lunile noiembrie și decembrie, Ucraina să beneficieze de această posibilitate de care, dacă ar fi beneficiat înainte, ar fi avut o capacitate de a rezista mai bună decât a făcut-o până acum. Perspectiva alegerii lui Trump și apoi confirmarea acestei perspective prin alegerea efectivă a acestuia a generat, bineînțeles, o anumită îndoială în rândurile aliaților Ucrainei, a soldaților ucraineni înșiși și a încurajat Rusia să accelereze eforturile de război, pentru ca la momentul în care prezumtiva pace va fi realizată, ea să se materializeze pe aliniamentul de pe front în momentul încheierii acordului de încetare a focului. Așa se explică și intensificarea atacurilor rusești începând cu mijlocul lunii noiembrie.

Europa nu a făcut decât eforturile pe care le știm, limitate, în sprijinirea Ucrainei și desigur deciziile luate nu au avut efectul de a face diferența pe front.

Dacă privim retrospectiv, în acest an într-adevăr Ucraina a avut un recul pe front.

Există și o componentă în care Ucraina a început să-și dezvolte industria de armament, aici e vorba în special de producția de drone pe care începe să le folosească pe front. Dar deocamdată nu sunt suficient de numeroase și de precise pentru a face o diferență reală.

Observăm o strategie nouă a rușilor în zona Pokrovsk, unde este un nod mare de cale ferată în zona apropiată frontului. Rusia a dorit inițial să cucerească prin atacuri directe dinspre Donețk, însă ajuns la concluzia că este mai util să încerce o semi încercuire de la sud . Strategia aceasta generat o încetinire a avansului rusesc, dar în același timp din perspectivă strategică și tactică este soluția corectă pentru că Rusia va fi în curând capabilă să lanseze un atac la scară mai largă asupra Pokrovskului și dacă va cădea Pokrovskul va cădea întreaga linie de aprovizionare estică a trupelor ucrainene, pentru că nu va mai putea fi susținută sub nicio formă și atunci drumul către zona centrală a Ucrainei va fi unul deschis punct.

Unii analiști spun deja că Rusia a câștigat…

Putem spune că beneficiind și de sprijinul aliaților, Coreea de Nord, China, până la un punct, Rusia a progresat și viitoarea victorie, pe care probabil Putin o va anunța luni, 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la începerea războiului, este ocazionată de relegitimarea Rusiei ca actor internațional prin negocieri cu SUA, în paralel cu tendința tot mai clară a lui Trump de a-l umili pe Zelenski, fapt care creează și mai mult impresia unui câștig real al Rusiei.

„Intoleranța față de intoleranți este condiția de existență a toleranței”

Ce are de învățat Europa după trei ani de război în Ucraina?

Noi ca europeni tragem învățăminte legate de dependența de apărare pe care o avem față de Statele Unite și care nu ar mai trebui să fie atât de ridicată. Ar trebui să avem capacitatea de a ne apăra singuri, sigur ajutorul Statelor Unite nu trebuie exclus, dar, Europa trebuie să fie principala forță de apărare în cazul izbucnirii unor conflicte pe continent.

Pe de altă parte, ar trebui să înțelegem schimbările acestea geopolitice mondiale care fac din epoca post-1989 o epocă deja istoric îndepărtată. Vedem o schimbare reală de paradigmă, cu actori care sunt reorientați către interese naționale și care fac tranzacții și jocuri internaționale în total dispreț față de principiile dreptului internațional. Europa întotdeauna a marșat pe aceste principii, pe soft power și iată că această atitudine nu este una care să funcționeze până la capăt.

Desigur am mai învățat că suntem societăți mult prea puțin reziliente în jurul principilor și valorilor democratice, pe care nu știm să le apărăm suficient. Faptul că în UE există forțe ostile menținerii integrării europene, că există forțe favorabile instaurării unor regimuri autoritare, forțe care nu se sfiesc să candideze în alegeri și sunt lăsate să își prezinte argumentele fără a fi sancționate este un fapt extrem de îngrijorător.

Cu alte cuvinte, democrația liberală a învățat în acest război că trebuie să-și creeze mecanisme de protecție care de multe ori ar trebui să presupună interzicerea campaniilor și retoricilor acțiunii politice menite să lupte împotriva democrației liberale sau altfel spus intoleranța față de intoleranți este condiția de existență a toleranței.

Ce credeți că a învățat România din acești trei ani de război?

România a învățat pe propria piele că lucrurile stau în felul acesta. Elita politică românească ar fi trebuit să învețe că existența unei pedagogii democratice de 30 de ani care a presupus îndepărtarea poporului de politică și de instituții, lipsa unei culturi civice, lipsa unei democrații participative, faptul că nu s-a ținut seama de interesele și opiniile cetățenilor, care au fost tratați permanent ca fiind prea puțin dotați intelectual ca să înțeleagă mersul lucrurilor, toate acestea ne-au dus în impasul pe care îl vedem în România.

Toate problemele acestea punctuale ale democrației în țări vestice sau în alte țări din Europa Centrală și de est sunt potențate de absența unei culturi societale democratice reziliente. Tocmai construirea unei societăți democratice reziliente este singura soluție reală pentru a ne proteja pe termen lung de pericolele care ne pândesc.

Ce efect a avut războiul în proliferarea mișcărilor de extremă dreaptă?

Războiul a fost una dintre cauze, pe lângă cele interne, care contribuie la consolidarea unei retorici împotriva sistemului democratic liberal și anti-Bruxelles în toate statele, în diverse doze. Nu suntem constant în aceeași retorică. Vedem cum argumente de o simplitate năucitoare și care sunt bazate evident pe falsuri clare precum afirmațiile că românii vor fi mobilizați să lupte într-un război de apărare a Ucrainei împotriva Rusiei, dacă nu va fi ales un anumit candidat, funcționează la noi. În alte țări europene, nu funcționează.

Deci în unele țări lucrurile au mers într-o manieră foarte simplistă, iar în alte țări acestea au funcționat mai puțin, dar au fost cumva asociate unui discurs prin care se arăta, în primul rând, că banul public e cheltuit în mod necorespunzător pentru sprijinirea eforturilor de luptă ale Ucrainei și acest lucru trebuie să se schimbe.

Cum a fost acest ultim an de război din perspectiva victimelor și atacurilor asupra infrastructurii civile?

A fost același ritm al atacurilor. Rusia nu a avut menajamente în a lovi în infrastructură civilă, inclusiv în case pentru copii, în mall-uri și în alte zone unde s-a refugiat populația, însă desigur că strategia Rusiei nu s-a mai concentrat pe asemenea lovituri și a mai câștigat puțin în precizie. Loviturile pe care Ucraina le-a dat în Rusia s-au axat pe infrastructura energetică în special, pe rafinării și pe zone unde se produce combustibil sau depozite logistice ale armatei ruse, fără să avem o escaladare deosebită din acest punct de vedere.

Avem însă un avans al rușilor care este evident și avem populații strămutate din anumite zone ale Ucrainei. Nu vorbim despre un ritm mai accentuat comparativ cu alți ani, dar numărul acestor persoane crește constant cu fiecare regiune ocupată.

1 milion de morți. Un război clasic într-o eră super-tehnologizată

Unele surse vorbesc despre 1 milion militari morți din partea Rusiei și circa 700.000 de ucraineni. Cifrele oficiale sunt mult mai mici. Una peste alta, cum credeți că putem califica războiul acesta de trei ani din acest punct de vedere?

Trebuie să luăm în considerare că fiecare sursă a acestor cifre are anumite interpretări ale realității în funcție de propriile interese.

Cu toate acestea, avem extrem de mulți morți, pentru că în ciuda aspectelor mai spectaculoase pe care le vedem ale războiului, cu lovituri aeriene și atacuri ale dronelor, avem un război destul de clasic care presupune existența unor linii de front fortificate unde se moare în masă. E un război în care militarii, în special trupele de asalt sau cele care fac contraofensive, sunt foarte expuși și ajung să cadă în masă sub foc inamic.

Este un război cu număr mare de victime comparat cu alte conflicte pentru că trebuie să ne imaginăm că războaiele purtate în perioada aceasta hiper-tehnologizată ar trebui să se bazeze în principal pe atacuri țintite duse mai degrabă de drone, de avioane teleghidate sau de vehicule blindate protejate, deci tehnică militară care presupune totuși protejarea militarilor.

Tendința a fost ca în aceste războaie moderne să fie un număr mai mic de victime tocmai pentru că tehnologia permite o delegare a ofensivei către zona aceasta tehnologică, iar soldații sunt mult mai protejați decât erau în trecut. Apoi, în măsura în care sesizezi în mod indubitabil că există o capacitate tehnologică majoră care te poate zdrobi, te retragi, nu mai stai expus să ocupi poziții disperate care nu pot fi susținute sub nicio formă, pentru că efectiv în acest nou tip de război nu are sens să faci asta.

Ori în Ucraina, avem un război clasic în care rușii au trimis un număr mare de soldați echipați de multe ori deficitar, ucrainenii au avut și ei un număr mare de soldați echipați cu armament și înzestrare în mare parte moștenite din era sovietică și atunci bătăliile acestea mai clasice au fost numeroase și ele au generat un număr mare de victime.

Cum stau cele două țări din perspectiva resursei umane?

Ucraina este în dezavantaj, deoarece nu are populația Rusiei. Cu o mobilizare parțială, Rusia a reușit să aducă pe front un număr semnificativ de oameni. Ucrainenii s-au confruntat și cu plecări în perioada în care era interzis ca bărbații să plece din țară, tocmai pentru că mulți bărbați au căutat să se protejeze de înrolare. În ciuda patriotismului ucrainenilor, evident că din punct de vedere al populației, au un dezavantaj.

Steagul Rusiei la miting la București semnal că Rusia va deveni mai agresivă

S-a vorbit mult despre faima pierdută a armatei ruse. Credeți că și-a recăpătat faima, respectul mașinăria de război rusească?

Nu. Nu s-a întâmplat acest lucru. Rusia, într-adevăr, la începutul războiului, a suferit o serie de umilințe. Toată lumea se aștepta ca atacul să fie mai susținut și să reușească să cucerească Kievul în primele luni de război, ceea ce ar fi pus probabil capăt acestei bătălii, însă nu s-a întâmplat așa.

Apoi a avut loc faimoasa retragere a trupelor rusești din mai multe zone ocupate, în special cele din jurul Kievului. A existat o perioadă în care Rusia era în dificultate mare în a-și duce la îndeplinire misiunea și într-adevăr a căzut mitul acesta al armatei ruse cuceritoare capabile să cucerească orice.

Prin menținerea cu eforturi foarte mari în război și prin acțiunile pe care le-a desfășurat, Rusia și-a recăpătat nu faima, în niciun caz, pentru că rămâne pentru Rusia o umilință ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui război, însă a reușit să salveze un dezastru total în care ar fi fost obligată să ceară pacea.

Nu cred că s-a reabilitatea armata rusă, însă propaganda pe care Putin o face în fața propriilor cetățeni a făcut ca acele umilințe de la început să fie acum uitate și Rusia să poată în continuare să pretindă că este deținătoarea unei forțe armate puternice și eficiente. Pe front, însă am văzut totuși că nu este cazul.

Atunci de unde panica cu privire la faptul că vor urma alte cuceriri ale Rusiei, de exemplu, statele baltice sau Republica Moldova? Cât este un pericol adevărat de invazie rusă și cât este comunicare strategică?

În mare parte, desigur, e comunicare strategică pentru că dacă ne pregătim din punct de vedere militar, vom fi capabili să ne apărăm indiferent de natura pericolului. Pe de altă parte, statele baltice sunt de dimensiunile pe care le știm, Moldova este în situația pe care o cunoaștem. Acestea, comparativ cu Ucraina, nu ar avea nicio șansă să reziste în fața unei agresiuni rusești. Deci dacă Rusia are vreo intenție belicoasă în relație cu aceste state, ele sunt o pradă mult mai ușoară. Evident statele baltice fiind în NATO, aici intră într-o altă configurație, însă Republica Moldova este în voia sorții în condițiile în care Rusia intenționează să o agreseze teritorial.

Vedeți posibil într-un viitor apropiat un atac al Rusiei împotriva NATO?

Pare puțin probabil în acest moment. Depinde foarte mult de ce se va negocia între SUA și Rusia. În momentul de față, nu există niciun fel de tentație în acest sens, dar va putea exista peste câțiva ani, dacă Rusia va putea să se considere învingătoare într-o confruntare cu Ucraina și va pune la respect statele europene. Sigur că peste câțiva ani Rusia va putea să se gândească la continuarea la demersul său imperialist, în contextul în care și garanțiile de securitate ale NATO vor fi cele care vor fi la momentul respectiv.
Vorbim aici despre câțiva ani în care vor exista tentații de acest gen, dar tocmai pentru că Europa nu-și mai permite să mai aștepte ani de zile pentru a vedea care va mai fi situația, cine va mai conduce SUA, ce mesaje vor mai fi date și așa mai departe, ar trebui să se întărească imediat din perspectiva aceasta militară.

Vedem Rusia foarte prezentă în războiul hibrid dus în țări europene, inclusiv în ceea ce privește alegerile? Care ar fi scopul scopul final al acestor operațiuni?

Scopul ar fi ca la conducerea acestor state să se afle grupări care să susțină eforturile de război ale Rusiei în Ucraina, iar dacă acest conflict va fi înghețat sau va exista o pacificare sub o formă sau alta, scopul este acela ca aceste state să fie cât mai puțin unite și să strângă rândurile cât mai puțin, pentru ca, tratate separat, individual să fie mai vulnerabile în relație cu Rusia.

Narativul acesta imperial al Rusiei este unul care nu poate decât să suscite legitimarea regimului lui Vladimir Putin și are nevoie în continuare de aceste amenințări permanente. În acest sens, Rusia va face eforturi majore pentru a destabiliza țările respective.

Este foarte limpede că lucrurile stau astfel și prin faptul că am avut vineri la mitingul pro-Călin Georgescu din București steagul Rusiei cu simbolul Z al armatei „victorioase” rusești pentru prima oară afișat în România din 2022. Asta spune foarte multe despre trecerea la o atitudine mai agresivă pe care o vom simți la alegerile din mai.

Putin, același scop cu Trump cu privire la Europa

În acest context se vorbește din ce în ce mai mult despre faptul că Trump ar avea același obiectiv cu Putin, respectiv o Europă mai puțin unită, mai puțin puternică. Ce avantaj ar putea avea SUA din această situație?

Ar avea de câștigat pe termen scurt pentru că ar putea să negocieze mai ușor cu statele care nu sunt solidare, ar putea negocia individual cu fiecare și să obțină avantaje. Dar acestea sunt avantaje pe termen foarte scurt pentru administrația Trump. Pe termen mediu, SUA pierde aliați. Aici este cacofonia politicii americane din momentul de față: pe de o parte, vrei să faci America grandioasă din nou, pe de altă parte, consumi toată muniția pe care o ai și îți îndepărtezi partenerii și speri că slăbindu-i îi vei domina mai ușor pe termen lung. Aceste acțiuni se vor traduce printr-o îndepărtare a partenerilor europeni de America cu efecte desigur negative pentru politica externă americană, inclusiv pentru obiectivul acesta al prevalenței într-un război comercial cu China, pe care l-a fixat Trump.

Sunt și interpretări conform cărora această atitudine ar fi un fel de terapie de șoc care practic ar ajuta Europa să își consolideze apărarea…

Sigur, așa ar fi fost în cazul în care nu ar fi existat tocmai ingerințele acestea prin care oficiali americani au susținut extrema dreaptă rusofilă în alegerile naționale din anumite state europene. Așa ar fi stat lucrurile dacă Trump ar fi discutat cu cancelarul Germaniei să crească bugetul pentru apărare și, nu dacă îl trimite pe vicepreședinte Vance să discute cu lideri ai extremei drepte germane, care dorește o Europă mai slabă și mai dezarmată într-o relație simbiotică cu Rusia.

Calculul lui Trump, dacă este acela de a căli Europa, acum este un calcul prea sofisticat ca să fie vizibil. Mă îndoiesc că lucrurile stau în felul acesta. Sigur, e de înțeles că nu ar dori să cheltuiască atât de mult cu apărarea Europei și cere Europei să-și crească propriile capacități de apărre. Efectul acesta ar fi îmbucurător, dar având în vedere ceea ce face Trump acum, lucrurile nu arată deloc în acest fel.

Sursa: Adevarul.ro