Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău a deschis o anchetă după ce un bărbat de 71 de ani a murit la scurt timp după ce a fost lovit de o trotinetă electrică în Parcul Crâng din municipiul Buzău, informează news.ro.
Potrivit IPJ Buzău, bărbatul, fost cadru didactic, pensionat, se plimba sâmbătă pe una dintre aleile parcului, când s-a angajat în traversarea aleii şi a fost lovit de o trotinetă electrică care era condusă pe pista special amenajată de un bărbat de 53 de ani din Buzău.
În urma impactului, pensionarul a căzut la pământ şi s-a lovit cu capul de asfalt. Un alt buzoian care îl însoţea pe bărbatul de 53 de ani ce se plimba cu trotineta a sunat imediat la 112 şi a solicitat ajutorul unei ambulanţe care a venit la scurt timp şi l-a preluat pe bărbatul rănit.
Acesta a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, unde a fost supus unor investigaţii medicale, iar medicii au luat decizia de a-l transporta la un spital de specialitate pentru tratament neurochirurgical. Cu câteva minute înainte de a fi urcat în ambulanţă bărbatul de 71 de ani a început să se simtă rău şi a decedat.
Poliţiştii au deschis dosar penal, iar bărbatul care conducea trotineta va fi cercetat pentru ucidere din culpă.
CITEȘTE ȘI: