Atunci când în timpul administrației lui Trump au avut loc dezastre naturale devastatoare, fostul președinte nu a acordat ajutor statelor care nu l-au votat, și nu o va face dacă va fi din nou președinte, afirmă foşti oficiali ai administraţiei Trump, potrivit The Guardian.
Deși republicanul a criticat intervenția greoaie a administrației lui Biden în cazul uraganului Milton din luna aceasta, Trump a refuzat să ajute California în 2018, statul Washington în 2020, care au fost lovite de incendii de vegetație sau Puerto Rico în urma devastatorului uragan Maria din 2017.
Trump a răspândit informații false despre uraganele Helene și Milton, ceea ce a dus la întârzierea răspunsului la dezastru şi chiar la ameninţări online cu moartea la adresa meteorologilor și Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA).
„Trump nu a vrut absolut deloc să acorde ajutor Californiei sau Puerto Rico, doar din motive de politică partizană – pentru că nu au votat pentru el”, a declarat Kevin Carroll, fost consilier principal al lui John Kelly, secretar pentru securitate internă în timpul mandatului lui Trump.
„Era clar că Trump era complet interesat de sine şi răzbunător faţă de cei despre care credea că nu au votat pentru el. A vrut chiar să retragă marina din Hawaii pentru că nu au votat pentru el. Am fost îngroziţi – aceştia sunt civili americani pe care guvernul este menit să îi ajute”, a declarat Carroll pentru The Guardian.
Dezastrele din California, Puerto Rico și Washington
În cazul Californiei, Trump s-a răzgândit din a refuza să-i ofere ajutor doar atunci când a fost convins că în comitatul Orange, afectat de incendii, majoritatea votanților erau republicani.
„A trebuit să stăm şi să ne gândim la o modalitate prin care el să fie de acord cu acest lucru, deoarece privea totul printr-o lentilă politică”, a declarat Olivia Troye, fost consilier pe securitate internă la Casa Albă, în timpul administrației lui Trump, pentru The Guardian.
Troye aduce în discuție și perspectiva strict politică a republicanului în timpul pandemiei de Covid.
„Am văzut acest lucru şi în pandemia Covid, când era vorba de state roşii versus state albastre, şi este încă evident în comportamentul său de acum, când politizează răspunsul la dezastre. Este periculos şi imprudent”, a adăugat fostul consilier.
Despre situația din Puerto Rico, cea mai gravă dintre incidente, fostul consilier amintește cum Trump spunea despre numărul morților că a fost „umflat” doar pentru a-i strica imaginea, iar despre primarul San Juan că este „nebun şi incompetent”, blocând astfel miliarde de dolari pentru ajutoare.
Dar nu toate costurile de recuperare pentru insulă au fost plătite de guvernul federal, un raport independent al inspectorului general constatând că Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) a gestionat în mod necorespunzător distribuirea ajutoarelor după Maria.
Câteva luni înainte de incident, Trump a acceptat să plătească în întregime costurile produse de pagubele uraganului Michael din Florida, doar pentru că a câștigat 90% voturi, potrivit acestuia. „Mă iubesc în Panhandle”, a spus Trump, potrivit unei autobiografii scrise de Ron DeSantis.
În cazul incendiilor de vegetație din Washington din 2020, Trump a refuzat vehement să ofere ajutoare, in cauza antipatiei sale faţă de Jay Inslee, guvernatorul democrat al statului.
„În ciuda răzbunării personale de rea-credinţă a guvernatorului nostru împotriva administraţiei dvs., oamenii din districtul meu au nevoie de sprijin şi vă implor să mergeţi mai departe în furnizarea acestuia celor care au fost afectaţi de incendiile devastatoare din regiunea noastră”, i-a scris McMorris Rodgers, o congresmenă republicană, lui Trump. Ajutorul a fost acordat până la urmă de Joe Biden, atunci când a preluat administrația.
Project 2025 propune numirea în guvern doar a oamenilor loiali lui Trump
Atât Caroll cât și Troye anunță că în cazul în care Trump câștigă din nou, asemenea situații vor avea din nou loc. De data aceasta însă, potrivit manifestului conservator Project 2025, în cadrul guvernului federal vor fi doar oameni loiali președintelui.
„Data viitoare nu veţi mai avea integritatea lui Mike Pence: îl veţi avea pe JD Vance, care va face tot ce vrea Trump”, a avertizat Troye. Aceasta este îngrijorată de o viitoare administrație condusă de loialiști a lui Trump și avertizează votanții să vadă diferența dintre o guvernare responsabilă, cum este în cazul lui Biden sau Harris și una dezastruoasă, cum este în cazul lui Trump.
Campania lui Trump nu răspunde acuzațiilor
Trump a avertizat California că ajutoarele pentru incendii nu vor fi orferite dacă guvernatorul Gavin Newsom nu va fi de acord să livreze mai multă apă fermierilor.
„Dacă nu semnează acele documente, nu-i vom da bani pentru a-şi stinge toate incendiile, iar dacă nu-i dăm bani pentru a-şi stinge incendiile, are probleme” – a spus fostul preşedinte.
Karoline Leavitt, secretarul naţional de presă al campaniei Trump a spus că republicanul face eforturi pentru a îmbunătăți gestionarea incendiilor forestiere și a amintit de vizitele lui Trump în Georgia, după ce statul a fost lovit de uraganul Helene. Despre acuzațiile aduse de Troye și Caroll, purtătoarea de cuvânt nu face afirmații.
„Preşedintele Trump a vizitat Georgia de două ori într-o săptămână pentru a vedea distrugerile provocate de uraganul Helene şi şi-a încurajat susţinătorii să doneze peste 6 milioane de dolari pentru eforturile de ajutorare de pe teren”, a spus ea.
„Kamala Harris a furat 1 miliard de dolari de la FEMA pentru a plăti pentru locuinţele imigranţilor ilegali, iar acum nu a mai rămas nimic pentru cetăţenii americani în dificultate. Preşedintele Trump conduce în acest moment tragic, în timp ce, încă o dată, Kamala lasă americanii în urmă”, a transmis purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Trump.