coral

Caz incredibil la Turda, unde doi tineri de 18 și 22 de ani au violat marți noaptea o femeie fără adăpost, în vârstă de 28 de ani. În cursul zilei de joi, pe 7 decembrie, polițiștii i-au identificat pe cei doi agresori și i-au reținut. Ulterior împotriva acestora s-a dispus măsura arestului preventiv.

coral

„La data de 7 decembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, de 18 și 22 de ani, din Turda, în cazul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de viol.

Din aspectele sesizate și în urma documentării faptelor comise contra libertății și integrității sexuale, polițiștii au constat că, în cursul nopții de 5/6 decembrie, în zona Micro din municipiul Turda, două persoane de sex masculin ar fi abordat o persoană fără adăpost, respectiv o femeie, de 28 de ani, pe care ar fi condus-o într-un gang din proximitatea unor blocuri, unde ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale, sub amenințări și agresiuni fizice. Activitățile investigativ-operative derulate au condus la identificarea și depistarea a celor doi bănuiți în data de 7 decembrie, iar în temeiul elementelor probatorii conturate, polițiștii au emis, pe numele acestora, ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Cei doi tineri au fost prezentați astăzi, 8 decembrie, magistraților Judecătoriei Turda, care, în baza evaluării probelor administrate, au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Ordine Publică Turda, cercetările fiind continuate sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda”, a transmis IPJ Cluj.

coral