La data de 30 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda, Secția 7 Poliție Rurală, au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Cătina, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 161 E, pe raza comunei Cătina, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt rezultat în urma testării cu aparatul etilotest.
În baza celor constatate, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.