Echipa de fotbal a Universității CLuj obține o victorie mare, în deplasarea cu CSA Steaua, în cadrul partidei disputate în cursul zilei miercuri, 4 mai. Cu victoria obținută pe Ghencea, U Cluj acumulează 57 de puncte și se apropie la 1 punct de liderul Petrolul Ploiești. În timp ce CSA Steaua rămâne pe poziția a patra, cu 46 de puncte.  

Principalele faze ale meciului:

Min. 81: GOL U Cluj! Ilie majorează diferența pentru clujeni. Fundașul central nu este marcat de nimeni și îl învinge pe Horia.

Min. 74: Ocazie U Cluj! Ely Fernades are șansa de a realiza dubla, însă șutul atacantului trece pe lângă poartă.

Min. 48: Ocazie CSA Steaua! Chipirliu îl încearcă pe Gorcea cu un șut de la peste 25 de metri, dar portarul clujenilor nu are probleme în a reține mingea. 

Min. 46: A început repriza a doua.

Pauză.

Min. 36: GOL U Cluj! Ely Fernandes profită de greșeala din apărarea celor de la CSA Steaua și deschide scorul.

Min. 1: A început meciul.

Echipele de start 

CSA Steaua: 22. Horia – 17. Oroian, 55. Walace, 4. Beța, 90. Zaharia – 8. Bărbulescu, 27. Șt. Pacionel, 88. Ad. Popa, 6. Mihăescu, 9. E. Pacionel – 77. Chipirliu

Rezerve: 1. Bălbărău, 14. Neacșu, 10. Enceanu, 20. Răsdan, 5. Bactăr, 11. Huiban, 21. Buhăescu, 80. Dragu, 18. Răducan

Antrenor: Daniel Oprița 

U Cluj: 33. Gorcea – 24. Romeo, 18. Ilie, 23. Gugu, 22. Pîrvulescu – 8. Balgiu, 52. Pires, 10. Haită, 31. M. Ciobanu, 7. Ely – 32. Boiciuc

Rezerve: 55. Păun, 97. Hofman, 21. Dobrescu, 5. Vomir, 88. Remacle, 11. Teșcan, 2. Alarcon, 91. V. Alexandru, 16. Filip

Antrenor: Erik Lincar

Echipa antrenată de Daniel Oprița ocupă locul 4 în play-off-ul Ligii 2 cu 46 de puncte. În play-off, pe teren propriu, "militarii" au înregistrat două victorii, 2-1 cu Petrolul și 3-0 cu Concordia Chiajna, și un eșec, 1-4 cu FC Hermannstadt, potrivit sport.ro

”Sperăm să câștigăm, acum nu mai contează că e revanșă sau nu. Puteam să fie cu orice altă echipă cu care puteam să câștigăm de două ori contra lor și în al treilea ne-am fi dorit la fel, să câștigăm. Ne dorim, pentru că e U Cluj, o echipă de tradiție. Sperăm să vină și suporteri în tribune, să ne încurajeze, și să reușim să câștigăm”, a spus Oprița, pe canalul de You Tube al grupării din Ghencea. 

”U” Cluj, formație antrenată de Erik Lincar, se află pe poziția a treia în play-off, cu 54 de puncte, la două lungimi în spatele formației antrenată de Marius Măldărășanu, FC Hermannstadt, care va evolua mâine cu Petrolul (58 puncte).