coral

Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca este prima universitate de cinci stele confirmată în România prin auditul internațional QS STAR al companiei britanice Quacquarelli Symonds (QS), compania care realizează și clasamentul QS al universităților lumii, unul dintre cele mai utilizate clasamente ale universităților astăzi.

Potrivit conducerii UBB, acest nivel, și anume QS*****, corespunde unei universități globale, de talie mondială – o  universitate de cinci stele este de talie mondială în multiple arii academice, bucurându-se de o reputație înaltă și având facilități academice avansate și personal educațional și de cercetare recunoscut internațional (“A typical five stars university is generally world class in a broad range of areas, enjoys a high reputation and has cutting edge facilities and internationally renowned research and teaching faculty”).

De Liga Campionilor

„Acest rezultat – care nu este un ranking, ci o evaluare comprehensivă – confirmă, independent de noi, ceea ce spunem de o vreme, și anume că UBB face parte din categoria universităților de tip ”world-class” ale lumii, adică universități globale, de talie mondială.

O astfel de universitate este un actor global, ceea ce înseamnă că aceasta contribuie la știința și competitivitatea internațională, dar și că utilizează acest lucru pentru a asigura avantaje competitive țării și regiunii din care face parte.

Este ca și cum am intra la fotbal în Liga Campionilor! Nu suntem însă naivi și știm că între „campioni” nu avem încă performanțele apropiate celor mai buni sau dorite de noi aspirațional.

Așadar, acum trebuie să ne consolidăm aici situația și să obținem o poziție cât mai bună și cât mai stabilă în următorii ani. Apoi, pe termen mediu și lung, ținta va trebui să fie “QS*****Plus”, care arată un nivel de elită aspirațional!” , declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

UBB, în topul universităților românești

Rectorul UBB continuă afirmând că „acest rezultat nu este neașteptat, platforma ”world-class” fiind explorată încă din 2016 și asumată explicit ca obiectiv în programul ProUBB+ din 2019/2020”.

”În plus, de ani de zile UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, astfel că tinerii din țară pot primi o educație de calitate la costuri larg accesibile, pe o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.), fără să fie nevoiți să plece la studii în străinătate.

În fine, UBB are grupuri academice cu lideri care se află între primii 1% (WoS) sau primii 2% (Scopus) cei mai citați oameni de știință în domeniile lor sau în toate domeniile științei reunite, aceste domenii atrăgând studenți și personal academic din străinătate și oferind competitivitate țării la nivel internațional”, a mai spus David.

Audit internațional

În final, rectorul UBB adaugă: “Am ținut să facem acest audit internațional pentru a avea un diagnostic obiectiv, prin raportare la standarde de calitate definite internațional, astfel încât să putem apoi gândi politici academice bazate pe dovezi.

Acest lucru este important în țări în care sistemele de evaluare nu sunt încă foarte avansate și/sau ancorate puternic în cele mai complexe practici internaționale și/sau pentru universități aflate în faza de aderare și ancorare fermă în cele mai avansate practici și standarde academice internaționale.

În acest sens, UBB a inspirat și alte universități din țară, care au urmat apoi demersul început în 2018 de UBB și sperăm să le încurajăm și pe altele.”

Opt componente

Auditul internațional QS STAR analizează comprehensiv o universitate pe opt (8) dimensiuni: (1) Predare, (2) Angajabilitate, (3) Internaționalizare, (4) Cercetare/Dezvoltare academică, (5) Facilități academice/Învățare non-tradițională (online), (6) Specializări academice, (7) Artă și cultură, (8) Inovare. Mai multe despre metodologia QS STAR se pot afla accesând linkul http://www.iu.qs.com/wp-content/uploads/2013/01/QS-Stars-Brochure_2013_.pdf.

Universitățile evaluate pot alege dacă rezultatul auditului este public sau nu, adesea universitățile cu rezultate încă nesatisfăcătoare pentru angajamentele lor alegând să nu-l prezinte public, ci să-l utilizeze cu rol diagnostic, pentru politici interne de dezvoltare (ex. peste jumătate din universitățile evaluate au avut în prima analiză din 2012 scoruri de 0, 1 sau 2 stele).

Despre UBB

UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55000 de oameni, din 15 orașe/21 localități  și 13 județe).

De asemenea, UBB are cel mai complex profil academic din România, având trei linii oficiale de studiu – română/maghiară/germană -, alături de numeroase programe în engleză și franceză, cu un profil academic comprehensiv – de la arte și științe umaniste, la științe sociale, ale vieții și ale naturii, până la matematică, informatică, inginerie/tehnologie – și cu cea mai complexă ofertă teologică de pe continent. De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, fiind astăzi adesea cea mai bine poziționată în rankingurile universitare globale și pe domenii, de cinci ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților.

Din 2020, UBB a fost acceptată ca cea mai reprezentativă universitate din sud-estul Europei în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene “world-class/research-intensive”.

coral

coral