Partidul Mișcarea Populară Cluj și-a ales căpitanul pentru meciul final din iarna 2020. Dorinel Munteanu va candida la Senatul României din partea PMP Cluj. Organizația județeană PMP Cluj și-a întărit echipa cu un reprezentant al Generației de Aur din fotbalul românesc.
Dorinel Munteanu a avut în grija sa ambele echipe simbol ale Clujului. Performanța pe care a înregistrat-o ca antrenor al echipei CFR Cluj a rămas un punct important în cariera sa. Pe lângă aceasta, a salvat de la retrogradare echipa U Cluj și a rămas cu sufletul legat de acest oraș. Acum, își propune ca senator să sprijine echipa U Cluj care trebuie să aibă propriul stadion pentru a putea juca un fotbal la nivel european și să pregătească amendamente concrete ce vor îmbunătăți infrastructura sportivă la nivel național.
„Sunt foarte mândru că am antrenat cel mai mare brand al Ardealului, echipa U Cluj”. M-am hotărât să joc un altfel de meci la Cluj, de unde am oportunitatea să aduc la masa Parlamentului sportul românesc și să ofer măsuri concrete pentru dezvoltarea lui,” a afirmat candidatul PMP Cluj la Senatul României, Dorinel Munteanu.
Partidul Mișcarea Populară Cluj a adus pe listele de candidați la Senat și Camera Deputaților oameni specializați în diverse domenii precum sport, medicină și învățământ. PMP Cluj propune oameni care să aducă îmbunătățiri în domenii importante pentru dezvoltarea României dar care au fost drastic neglijate din cauza goanei după autostrăzi și măriri de pensii. Sportivii vor avea un reprezentant în Parlament în persoana lui Dorinel Munteanu.
Odată cu aprobarea bugetului pe 2021, viitorul senator, Dorinel Munteanu va pregăti o serie de amendamente pentru dezvoltarea infrastructurii sportive precum îmbunătățirea condițiilor de antrenament atât pentru fotbal cât și pentru sportul de masă.