Incendiul de la spitalul privat MedLife Humanitas din Cuj-Napoca, provocat de un hoț recidivist venit a furat.

Bărbatul, condamant anterior pentru tentativă de omor, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Un incendiu deosebit de periculos a avut loc în cursul săptămânii, la un spital privat din Cluj-Napoca.

Viața a zeci de persoane, pacienți și personal medical, a fost pusă în pericol după ce clădirea spitalului a fost cuprinsă de fum iar flăcările se ridicau la etajele superioare.

Un număr de 29 de pacienți au fost evacuați de urgență de către pompierii clujeni, care s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore.

Potrivit surselor noastre, incendiul nu a fost unul întâmplător, fiind provocat cu intenție de către un infractor care a vrut să-și steargă urmele.

Incendiul de la MedLife Humanitas: A dat foc la spital pentru a-și sterge urmele

Incendiul care a cuprins spitalul MedLife Humanitas din Cuj-Napoca a fost provocat de către un hoț care venise la furat din vestiarele angajaților.

Infractorul cu sânge rece nu a ținut cont că pune în pericol viața a zeci sau chiar sute de persoane prin fapta sa și a dat foc pentru a distruge probele care l-ar putea incrimina, când asfel dovadă de o indiferență criminală.

Cu toate că inițial s-a crezut că incendiul ar fi fost unul întâmplător, adevărul a ieșit la iveală datorită experienței și muncii excepționale a lucrătorilor serviciului criminalistic de la Secția 4 Mănăștur, care nu s-au lăsat induși în eroare și, în timp record, au identificat autorului incendiului care putea să se transforme într-o tragedie de proporții.

Lucratorii serviciului criminalistic de la Sectia 4 Manastur au reusit in timp record identificarea suspectului
Lucratorii serviciului criminalistic de la Sectia 4 Manastur au reusit in timp record identificarea suspectului

Suspectul a fost arestat pentru 29 de zile

La scurt timp după stingerea flăcărilor, lucrătorilor serviciului criminalistic de la Secția 4 Mănăștur au început inițial o anchetă in rem cu privire la faptă, ulterior ajungând să identifice și persoana responsabilă pentru producerea incendiului.

Potrivit surselor noastre, este vorba despre G.A.A, infractor recidivist, care ar fi pătruns în incinta spitalului, în zona vestiarelor, pentru a fura din obiectele personale ale angajaților instituției.

Suspectul incendierii clinicii private de la Cluj a fost arestat
Suspectul incendierii clinicii private de la Cluj a fost arestat

După comiterea furtului, bărbatul condamnat anterior pentru tentativă la omor, a dat foc pentru a-și asigura scăparea, fără să-i pese că prin fapta sa ar pune în pericol zeci de vieți omenești.

În mai puțin de o zi de la producerea incendiului, Ofițerii secției 4 Mănăștur au reușit localizarea acestuia și l-au reținut pentru 24 de ore, fiind ulterior propus pentru arest preventiv.

În cursul zilei de sâmbătă, 18 februarie, judecătorii clujeni au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului.

Incendiu spital Cluj: Zeci de persoane puteau să ardă de vii

Incendiul de pe strada Frunzișului din Cluj Napoca, care a pus în pericol viața a zeci de pacienți internați, s-a manifestat într-un spațiu exterior al spitalului MedLife Humanitas, la momentul intervenției pompierilor existând riscul ca flăcările să se propage și la etajele superioare.

Întreg spitalul a fost complet inundată cu fum, astfel că ISU Cluj a activat planul roșu de intervenție.

„Echipajele noastre au lichidat rapid incendiul care se manifesta cu flacără deschisă într-o zonă de garaj, cu posibilitate de propagare la etajele superioare”, arătau reprezentanții ISU Cluj la acel moment.

Incendiul MedLife Humanitas
Incendiul MedLife Humanitas

Concomitent cu acțiunile de stingere, pompierii au evacuat 12 pacienți, dintre care 2 erau internați la secția ATI. Restul pacienților s-au autoevacuat cu ajutorul personalului medical. În total au fost evacuați toți cei 29 de pacienți. Dintre aceștia, 20 au fost transportați la unitățile spitalicești din Cluj-Napoca de către ambulanțele SMURD și SAJ. Ceilalți 9 au optat să meargă la propriul domiciliu.

Planul roșu a fost dezactivat la ora 00:25.

„La misiune au luat parte patru autospeciale cu apă și spumă, două autoscări, alături de 4 ambulanțe SMURD și 7 de la Serviciul Județean de Ambulanță. O comisie va stabili cauza probabilă a incendiului în perioada următoare”, mai arătau cei de la ISU Cluj.