Trei polițiști din Cluj s-au făcut buni de plată, după ce au ținut mașina unui om cercetat pentru proxenetism în curtea instituției, timp în care mașina s-a degradat. Bărbatul i-a dat în judecată și a câștigat în instanță, potrivit realitatea.ro.

În anul 2014, cei trei polițiști de la Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate din Cluj au pus sechestru pe o mașină de lux a unui om care era cercetat de proxenetism. Până în anul 2017, mașina a stat în curtea unie instituții, timp în care s-a degradat. . În tot acest timp, proprietarul și-a revendicat mașina, însă solicitarea sa a fost respinsă.

Bărbatul a făcut apel în instanță pentru ca mașina lui să fie pusă într-un oc sigur sau măcar să fie acoperită cu o prelate, însă cererile sale au fost respinse.

În anul 2017, când bărbatul a scăpat de acuzații, a reușit să își recupereze mașina, însă a plătit aproximativ 11.000 de lei pentru reparații. Băbatul dat în judecată Poliția Română, dar și pe cei trei polițiști pentru a recupera această sumă.

Poliția Rpmână s-a derogat de orice responsabilitate, spun polițiștii, iar acum agenții trebuie să plătească din propriul lor buzunar banii pentru repararea mașinii.