coral

Un clujean și-a prins picioarele la motosapă pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Echipajele de salvare au intervenit de urgență.

coral

„Două autospeciale și un echipaj SMURD au intervenit, în jurul orei 12.40, pentru a salva un bărbat ale cărui picioare au fost prinse într-un utilaj agricol, în timp ce acesta desfășura activități agricole într-o gospodărie situată pe str. Oașului din municipiul Cluj-Napoca. Pompierii au găsit bărbatul, în vârstă de cca 50 de ani, cu traumatisme extrem de grave la nivelul ambelor membre inferioare, în stare de conștiență și cooperant. Astfel, au acționat imediat pentru eliberarea bărbatului din priza realizată între angrenajele utilajului prin tăierea elementelor metalice ale utilajului agricol și predarea acestuia echipajului SMURD. Ulterior victima a fost stabilizată și sedată, iar apoi a fost transportat cu o parte din utilajul agricol la Unitatea de Primiri Urgențe, astfel încât să poată fi scoase celelalte elemente din utilajul agricol prin proceduri chirurgicale și să-i fie acordate îngrijiri de specialitate”, a transmis Andrei Biriș, purtător de cuvânt ISU Cluj.

coral