Dorel Văduva, un român de 44 de ani dat dispărut în Italia chiar la începutul acestei luni, a fost găsit mort la sfârșitul săptămânii trecute. Se pare că el a fost implicat într-un accident de circulație chiar în ziua în care a fost văzut ultima dată, dar mașina a fost proiectată într-o zonă cu vegetație abundentă și cei care l-au căutat nu au observat-o.
Bărbatul, stabilit în Loreto Aprutino, a fost văzut ultima dată pe data de 2 februarie. Atunci s-a urcat la volanul mașinii și a dispărut fără urmă.
Mașina lui, complet distrusă, a fost găsită sâmbătă, 17 februarie, la orele prânzului, iar din interior a fost recuperat cadavrul, potrivit Il Pescara.
Anchetatorii spun că el a fost implicat într-un accident grav, pe o porțiune de drum dificilă. Se pare că autoturismul său a alunecat peste 200 de metri într-o râpă, pe sensul opun de mers, ajungând într-o zonă cu vegetație bogată, unde a fost depistată cu greu.
Sâmbătă după amiază mai multe echipaje s-au deplasat la fața locului pentru a recupera cadavrul și mașina.
Anchetatorii urmează să stabilească cum s-a petrecut exact accidentul.