Primăria Cluj-Napoca demarează acțiunea de dezinsecție pe domeniul public și privat. Operațiunea se desfășoară în perioada 1 – 15 octombrie 2019, între orele 21.00 – 06.00, în funcție de condițiile meteorologice.
Produsele folosite în acțiunea de dezinsecție sunt DETRAL SUPER și MICROSIN – insecticid special conceput pentru combaterea țânțarilor adulți și VECTOBAC WG – produs insecticid special conceput pentru combaterea țânțarilor aflați în stadiul de larvă, produsele fiind avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Natională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xn respectiv Xi de toxicitate și se regasesc in Registrul Național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.
Acțiunea este realizată de S.C. CORAL IMPEX S.R.L. și se desfășoară în conformitate cu următoarele prevederi legale:
– Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților (republicată)
– Ordinul nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.
– Regulamentul Serviciului de Salubrizare a Municipiului Cluj-Napoca aprobat prin HCL nr. 88/2019
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acțiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Cluj-Napoca, să efectueze tratamente de dezinsecţie pe păşuni, în depozite de anvelope uzate, subsoluri, casa scarii de la blocuri etc în perioada de desfășurare a acţiunilor de dezinsecţie efectuate pe domeniul public și privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice.